Ce este curajul?Curajul-Bernard Weber

Auzim pe multi destul de des folosind termenul „curaj”.Avem curaj sa facem un anumit lucru?Oare riscam daca-l facem?Sunt intrebari pe care ni le punem.Cu siguranta un pompier trebuie sa aiba mult curaj pentru a salva pe cineva aflat intr-o cladire in flacari .De fapt exista mai multe feluri de curaj.Curajul este o trasatura cu caracter care implica vointa de a implini un scop in ciuda opozitiei externe sau interioare individului.Curajul inseamna sa vrei sa duci la capat o sarcina in ciuda greutatilor anticipate si a chemarii interioare de a fi prudent sau comod.Curajul este legat de capacitatea fizica a unui individ cat mai ales de capabilitatea sa emotionala de a-si asuma pe de-antregul riscurile si povara ducerii la bun sfarsit a lucrului de implinit.Curajul este un act constient,deliberat chiar daca apare uneori spontan, ca un mod de reactie primara.

Inca de mici copii aflam despre curaj din primele povesti,din carti,din filme ,iubim oamenii curajosi din familia noastra ,ne place sa stim ca parintii nostri sunt curajosi si visele noastre sunt inflacarate de gesturi pline de curaj.

Curajul inseamna bravura ,inseamna infruntarea fara frica a amenintarilor sau a durerii intalnite pe parcurs si cat de incantator arata un om brav. Curajul inseamna perseverenta de a continua in ciuda vicisitudinilor, obstacolelor sau chiar a daunelor si parca vedem un individ care cu eroism continua in ciuda ranilor sangerande. Curajul mai presupune autenticitate si onestitate in asumarea gestului curajos si ducerea lui pana la capat si cat de tare te emotionezi vazand un om care lupta pentru altii sau pentru valori in care crede. Curajul mai inseamna si vitalitate, entuziasm,
vigoare care te propulseaza ca putere in valtoarea luptei pentru un tel. 

Inca din timpurile cel mai vechi curajul a fost vazut ca o trasatura universala,distribuita la toti indivizii in diferite proportii. Curajul a fost vazut de toate popoarele ca fiind legat de capacitatea de supravietuire a indivizilor in ciuda vicisitudinii mediului si situatiilor, curajul de a-si apara familia si promova copii, comunitatea si etnia; prin aceasta curajul are valoare adaptativa.Curajul este subiect de povesti si ritualuri de-a lungul intregului pamant. Curajuleste trasatura dominanta a eroilor mitologiei grecesti sau a povestilor populare de pretutindeni, ceea ce dovedeste ca era tratatura de caracter cea mai pretuita pentru care erau celebrati eroii de-a lungul istoriei si culturii. Platon diferentia curajul de
impetozitate, neinfricare, curajul avand in plus previziunea si premeditarea. Thomas d’Aquino numea prudenta ca principala calitate caruia barbatia si vigoarea trebuie sa i se subordoneze. Buddhismul diferentiaza curajul extern ca fiind legate de bravura si curajul
intern legat de constanta, determinare si persistenta.Despre curaj se pot spune mult mai multe in schimb noi am gasit aici o carte intitulata „Curajul de a fi tu insuti”,scrisa de Jacques Salome.Autorul ne deschide o fereastra catre arta de a comunica pana la nivelurile profunde ale constiintei ,inspirandu-se din provocarile de zi cu zi ale vietii contemporane si amprentandu-si discursul cu vesnica lui stare poetica.A fi noi insine inseamna adeseori a avea curajul de a ni-l asuma pe celalalt in noi.Cartea este maiu jos

 

 

Iata si o promotie interesanta a celor de la elefant.ro

elefant.ro%20

Ion-Liviu Rebreanu.Romanul obiectiv

„Ion” de Liviu Rebreanu este romanul care mi-a captivat aproape cel mai mult atentia in anii adolescentei.Evident ca nu este singurul pentru ca intreaga literatura romana este captivanta,atragatoare.Am avut marea surpriza si in acelasi timp satisfactie de a-l avea subiect la proba scrisa a examenului de bacalaureat .

In esenta vorbind despre romanul „Ion” putem spune ca acesta este compus din doua parti si anume „Glasul pamantului ” si „Glasul iubirii”.

Putem remarca faptul ca romanul „Ion ” prezinta o simetrie a inceputului cu finalul,ce prezinta drumul care intra in localitatea Pripas si care este si personificat pentru a delimita realitatea de fictiune.

Personajul principal al romanului „Ion” este chiar tanarul Ion Pop al Glanetasului ,un baiat sarac dar dornic sa obtina cat mai mult pamant.Pentru ca provine dintr-o familie modesta Ion nu are o avere mare,iar singura solutie pentru a obtine pamantul dorit este sa se insoare cu o fata de familie buna,instarita care sa aduca zestre.In prima parte a operei,Ion este manat de dorinta de a avea cat mai mult pamant,asa ca o gaseste pe ana lui Vasile Baciu,una uratica dar care indeplineste conditia despre care am vorbit mai sus.Cu toate acestea tatal Anei se opune casatoriei Anei cu Ion vrand sa i-o dea lui George bulbuc ,dar acesta o lasa insarcinata obligandu-l pe Vasile sa i-o dea pe Ana cu tot cu pamanturi .In cea de-a doua parte,”Glasul iubirii” apare o problema care il macina pe Ion ,intrucat florica fata pe care el o iubeste se marita cu George,el pe ana considerand-o urata si foarte slabuta.Desi ar trebui sa fie fericit pentru ca a obtinut pamanturile dorite acest lucru nu se intampla deoarece Ion se gandeste mai mereu la Florica.

Acum ne vom opri la compozitia si subiectul romanului.Asadar romanul „Ion ” e caracterizat printr-o simetrie a inceputului cu sfarsitul care preinta drumul ce duce spre satul Pripas si apoi iese din sat.Drumul este personificat si are rolul de a limita realitatea de fictiune.

Modurile de expunere -in ceea ce priveste descrierea are o functie simbolica de anticipare .Naratiunea e obiectiva si prezinta „realitatea” intr-un stil cenusiu .

Putem vorbi aici despre doua niveluri la care este vazut romanul de fata.

a.La nivel macrotextual dupa cum am mentionat mai sus romanul se imparte in doua volume si anume „Glasul pamantului ” si „Glasul iubirii” ,parti ce cuprind 13 capitole cu denumiri semnificative :Inceputul,Iubirea,Nunta,Sfarsitul etc.Din punctul de vedere al compozitiei Rebreanu urmareste doua planuri:

-primul plan urmareste viata tanarului Ion Pop al Glanetasului.Din viata lui se desprind aspecte antagonice si anume dragostea lui pentru Florica(fiica vaduvei lui Maxim Oprea),o fata saraca si dorinta sa arzatoare de a obtine ca zestre pamant pe cai mai putin cinstite .Ion cunoaste un acelasi exemplu,in experienta lui Vasile Baciu,tatal Anei.El isi ascunde iubirea pentru Florica disimuland setea de avere sub comportamentul unui indragostit fata de Ana Baciu.

-al doilea plan,paralel si interferent cu primul prezinta viata familiei invatatorului Zaharia Herdelea ,invatator de stat dependent de autoritatile austro-ungare .El se considera intelept si prudent,cu toate acestea actiunile lui se sfarsesc cu infrangeri ,pana ce va fi obligat sa ceara pensionarea pentru a nu fi dat afara.Acest procedeu e cunoscut sub denumirea de tehnica planurilor paralele ,trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta,succesiunea secventelor valorificand inlantuirea.

In planuri secundare apare lupta lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamantul ;lupta lui Avrum pentru salvarea averii implicate intr-o afacere ,lupta preotului Belciug pentru a zidi biserica de piatra in satul Pripas ;lupta fetelor si a familiilor lor pentru a obtine o partida pentru un mariaj cat mai bun ;concurenta dintre avocatii si functionarii marunti,ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.

b)La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii contrapunctului (prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite,de exemplu nunta anei in acelasi timp cu nunta Laurei)

Subiectul-actiunea graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care datorita dorintei de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea;
-Florica, o fata frumoasa, însa saraca asemenea lui,reprezinta simbolic”glasul iubirii” de care Ion incearca sa uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al “pamantului”;
-Ana , fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, echivaleaza pentru personaj cu intrarea in posesie a pamantului ravnit pentru care protagonistul este capabil sa sacrifice tot.Casatorindu-se cu fata bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca a sedus-o si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini, eroul simte ca si-a redobandit demnitatea. 
Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma-i un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile înapoi, dar legea însa nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta lor, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii.
Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara.
-in satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc in functie de starea lor materiala, de priceperea si temperamental lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parintii cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele.
Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.
Si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea. 
-satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde depamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt.Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise crezând ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramâne ei. Si când, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vândut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi îi daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila.
Taranii lui L. Rebreanu au o vitalitate, o robustete structurala, o tenacitate aspra, care numai la nevoie se lasa înduplecata, nu însa si înfrânta. Inteligenta se supune instinctului de conservare, rabdarea-de asemenea, între momente de incertitudine ce rabufnesc cu violenta.

Ion-Liviu Rebreanu

Cartea mai poate fi gasita si AICI

Singur pe lume-enciclopedia vietii unui copil orfan

„Singur pe lume ” este un roman care m-a impresionat sincer.am citit-o in copilarie,dar ma bate gandul s-o recitesc.Romanul este scris de Hector Malot (1830-1907).El a scris mai multe romane,dar a ajuns foarte cunoscut datorita romanului „Singur pe lume”.

Aceasta este cartea care efectiv m-a fermecat.Nu are cum sa nu te impresioneze povestea orfanului Remi care reuseste sa-si gaseasca intr-un tarziu familia.Vocea narativa este cea a lui Remi,personajul principal care isi spune povestea ,asadar autorul foloseste persoana I pentru relatarea evenimentelor.

Cartea lui Hector Malot  este mai mult decat un roman al copilariei,este un roman despre incercari,familie si maturizare.

Povestea este intr-atat de bine scrisa incat nu cred ca il poti parcurge fara sa zambesti vazandu-l pe Capi cum saluta cu manuta in dreptul inimii,pe domnul Sufletel cum isi face giumbuslucurile sau pe batranul Vitalis cum spune cu voiosie „Inainte copii”.

De mai bine de 100 de ani povestea micului Remi continua sa impresioneze imaginatia si sufletele cititorilor .Scriitura vie,catusi de putin desueta ,in ciuda trecerii timpului ,ritmul alert al povestirii ,imbinarea inteligenta a unui realism social ,lipsit de excese cu un sentimentalism discret care evita melodrama,toate acestea explica intr-o mare masura popularitatea de care se bucura romanul lui Malot si in zilele noastre.Aici putem vorbi si despre optimismul pe care povestea baietelului „singur pe lume” ni-l transmite:soarta potrivnica ,obstacolele pot fi invinse prin forta curajului ,darzeniei si inteligentei.

Hector Malot relateaza in cartea sa povestea unui copil orfan,Remi care traia de 8 ani in casa unei femei,tusa Barberin .Cand  insa sotul acesteia,zidarul Jerome se intoarce acasa epuizat pentru ca sufera un accident afla ca Barberin nu e mama lui adevarata si ca el este un copil abandonat.Ba mai mult pentru a face rost de bani Jerome il vinde pe Remi unui proprietar de circ,batranul Vitalis care dadea mici reprezentatii alaturi de un catel Capi,care-i conducea pe Dolce si Zebino ,alti catei artisti si pe Sufletel,o maimutica dresata.

Insa in timpul unei reprezentatii la Toulouse este arestat pentru doua luni.Salvarea vine de la doamna Mulligan,care il invita sa o insoteasca pe ea si pe fiul sau Arthur intr-o croaziera la bordul Lebedei.Desi Remi se ataseaza de ei.Vitalis se intoarce si il ia din nou cu el. Dolce si  Zebino sunt ucisi de lupi in timpul unei furtuni de zapada ,iar maimutica moare.

Ajunsi la Paris,Vitalis ii marturiseste lui Remi ca a facut o mare greseala luandu-l de la doamna Mulligan si intamplarile care au venit au fost ca o pedeapsa.In  romanul „Singur pe lume ” este relatata si scena in care Vitalis moare de frig,iar Remi scapa datorita lui Capi,care se ghemuieste la pieptul lui si reuseste sa-l scape.Aceste scene te impresioneaza pana la lacrimi.

O noua sansa i se ofera lui Remi in momentul in care este primit de un gradinar din Gentilly care are doi baieti si doua fete ,din care una Lise era buna si sensibila dar muta,iar Remi se indragosteste de ea.

Romanul este presarat de multe peripetii,dar  Lise isi recapata vocea in mod miraculos ,Remi reuseste sa-si regaseasca familia,afland ca doamna Mulligan este mama lui si ca fusese indepartat de aceasta in mod miselesc din cauza unei tradari si in urma unor planuri meschine.Nici tusa Barberin nu e uitata ,fiind rasplatita pentru bunatatea ei ,momentul reintalnirii lor fiind unul foarte emotionant.

Epilogul cartii „Singur pe lume”  ne poarta peste ani,unde aflam ca Remi si Lise se vor casatori si vor avea un copil.

Aceasta  este o carte nemuritoare este una induiosatoare ,si una dintre cele mai frumoase carti ale copilariei care te invata ce inseamna prietenia,familia si ti-o aduci aminte cu mult drag.

Daca v-a atras cumva atentia aceasta carte,o puteti gasi aici

Hector Malot-Singur pe lume

Cartea mai poate fi gasita si AICI

Pinocchio-unul dintre frumoasele romane ale copilariei

„Pinocchio”,scris de Carlo Collodi este primul roman citit de mine.Va spuneam intr-un articol precedent ca lectura este una dintre pasiunile mele,nu mai detaliez pentru ca articolul se gaseste aici pe blog asa ca il puteti citi.

Aici vreau sa vorbesc detaliat despre nazdravanul Pinocchio.Ar fi frumos ca si copii zilelor noastre sa citeasca aceasta carte.Veti fi incantati dragi copii.

Trebuie sa precizez ca Pinocchio nu era un copil obisnuit.Dar cum a aparut el?Ei bine am sa va spun.

Un mester,pe nume Antonio,gaseste in atelierul sau o bucata de lemn.El este primul care se gandeste ca ar putea intrebuinta acea bucata pentru construirea unei papusi .Acest roman,are foarte multe elemente pe care le contine basmul.De exemplu ,pe bucata aceea de lemn autorul o insufleteste.Ea vorbeste,efectiv il sperie pe iscusitul mester.Si totusi nu acest batranel este cel care ii va da viata personajului nostru.

Cel care va duce la indeplinire ideea lui Antonio este chiar prietenul sau Gepetto.El vine la prietenul sau Antonio pentru a-i cere o bucata de lemn.Mesterul Antonio avea un nas vinetiu,ca o cireasa astfel ca i-a ramas porecla mesterul Cireasa.Ambii prieteni se ocupau cu tamplaria.

Asadar Geppetto il roaga pe prietenul sau sa-i dea o bucata de lemn intrucat isi doreste sa faca din ea o papusa care sa danseze.Antonio ii daruieste bucuros bucata de lemn,care ce sa vezi?Face o miscare brusca si il loveste la picior pe Geppetto.De aici incepe o cearta si un adevarat scandal intre cei doi prieteni pentru ca Geppetto avea si el o porecla-Mamaliguta.Batranul se sucarea rau,dar rau de tot cand se auzea in asa fel insultat.Bucata de lemn nu doar ca l-a lovit dar l-a si strigat”Mamaliguta”.E lesne de inteles ca Geppetto il banuieste pe Antonio ca l-a si lovit cu bucata de lemn si l-a si jignit.Ei se injura,se paruiesc,se bat,dar pana la urma se impaca iar Geppetto primeste bucata de lemn.

Nici nu apuca sa fie pusa pe picioare ca papusa de lemn deja da semne de viata .Dupa ce Geppetto ii face gura incepe sa rada.Nici n-apuca Geppetto sa-l puna bine pe picioare pe Pinocchio ca papusa deja incepe sa zburde ca un ied,dar nu doar atat ,el chiar o ia la sanatoasa cum se zice in asa fel incat il pune pe fuga pe bietul batranel.Politistii vad cand Pinocchio este prins de tatal sau dar ce credeti?Cand vad ca batranul incearca sa-i traga nazdravanului o urecheala buna il aresteaza pe acesta.Dupa cum se vede inca din debutul romanului,Pinocchio se dovedeste a fi obraznic,neascultator si isi face de la inceput parintele sa sufere.

Ramas singur,Pinocchio trebuie sa se confrunte atat cu o ploaie torentiala,pentru ca trebuie precizat,chiar autorul relateaza ca „aceea fusese o noapte ca de iad” dar si cu o foame groaznica.El se arata la fel de nerecunoscator si la sfaturile Greierelui Vorbitor.Pe Greierele Vorbitor l-am putea asemana cu un batran intelept,sau cu un om mai matur care da unui copil sau unui tanar un anume sfat.Dezinteresat Greierele Vorbitor ii spune lui Pinocchio ca el ,copil fiind trebuie sa invete carte,sa invete apoi o meserie pentru a-si castiga existenta.Nu cumva aceste sfaturi le primim si noi in copilarie?Ba daaa.Dar la varstele mici e extrem de greu de inteles acest lucru mai ales ca in acea etapa a vietii singurul scop e sa te joci si sa scapi cat mai repede de teme.Am fost impresionat de comportamentul Greierelui Vorbitor,un comportament intelept.Dar credeti ca Pinocchio l-a luat in seama?Nici vorba ,ba inca tipa la el :”Inceteaza greierasule,nu ma intereseaza”.Dar greierele intelept ii spunea „”Sarmane neghiob ,cei care nu-si asculta parintii si nu merg la scoala pentru a invata sfarsesc rau ,ori in orfelinate ori in temnite”.Credeti ca reactia lui Pinocchio a intarziat sa apara?Nicidecum.Obraznicul l-a lovit cu un ciocanel fix in moalele capului pe Greierele Vorbitor incat acesta nu a mai scos decat un „Cri” Aici,Pinocchio da dovada de rautate si de lipsa de bun simt ,asa cum si tinerii din ziua de azi nu accepta sfaturile celor mai experimentati.

Vine totusi seara,cand Pinocchio o va pati rau,va rabda de foame si va umbla pe strazi dupa o bucata de paine.Ba mai mult adoarme cu picioarele pe o plita cu jeratec si acestea se vor face scrum.A doua zi Geppetto vine acasa si in prima faza nu va crede ce a patit Pinocchio dar cand sare pervazul si intra in casa si il vede pe acesta tarandu-se pe jos si il intreaba ce a patit.Evident ca dupa toata istorisirea aceasta,ca oprice parinte Geppetto isi iarta copilul si la rugamintile acestuia cedeaza si ii reface picioarele.

Nici cand primeste de mancare Pinocchio nu se poate abtine sa nu-si etaleze mofturile refuzand sa manance perele cu tot cu coaja.Oare in copilarie nu am facut toti astfel de mofturi?Ba daa,si inca cum.Dar vorba aceea:Foamea e cel mai bun bucatar.Din nou Geppetto demonstreaza ca parintele isi rupe de la gura pentru propriul copil.

Desi promite ca se va face baiat cuminte si va merge la scoala,aducandu-l pe batranul sau tata sa-si vanda haina pentru a-i cumpara nazdravanului abecedar ,Pinocchio nu rezista altor tentatii si de data asta merge la un Teatru de papusi,dar evident ca da si acolo de belea.Un papusar (Mananca Foc) este gata sa-l arda pentru a-si rumeni bine berbecul dar se induioseaza si il elibereaza pe Pinocchio,dandu-i si 5 galbeni pentru a-i oferi tatalui sau.Dar ti-ai gasit.Sa se duca Pinocchio acasa?Nici gand ,aici cade prada sfaturilor prietenilor de conjunctura.Aici isi face loc anturajul .Foarte usor de manipulat,Pinocchio crede in gogosile si promisiunile Vulpoiului si ale Motanului ca se va imbogati ingropand cei 5 galbeni.Asadar Pinocchio merge cu cei 2 strengari la hanul „La Racul Rosu” cu ceei doi tovarasi ,iar dupa ce pleaca de acolo fara sa-si dea seama fix de aceleasi persoane este urmarit,atacat si spanzurat de craca Marelui Stejar.Marele noroc al papusii este Zana cu parul negru albastrui care-l salveaza din ghearele mortii.Desi face din nou nazuri cand trebuie sa fie tratat ,cand se vede cu moartea la cap ,Pinocchio bea pe nerasuflate doctoria amara si se vindeca dar cand este intrebat de cei 4 galbeni tranteste cateva minciuni,de se trezeste cu ditamai nasul.Copii cred ca stiu acea ipostaza in care li se atrage atentia „daca minti iti creste nasul ca al lui Pinocchio”.Din nou papusa de lemn promite ca de data asta va merge la scoala,dar apar din nou ispitele.Evident aceeasi prieteni caraghiosi sunt ispitele-Vulpoiul si Motanul.Acestia i-au ghicit slabiciunea lui Pinocchio,si anume aceea de a see imbogati fara munca.De data aceasta sarlatanii reuseesc sa-si duca planul la indeplinire si il lasa pe prichindel fara cei 4 galbeni.In ciuda tuturor sfaturilor de a nu mai crede astfel de baliverne,Pinocchio ramane aceeasi papusa naiva.Intre timp el se intoarce la casa Zanei,pe care n-o mai gaseste acolo.Desi apare in locul casei o piatra funerara,Pinocchio pleaca in cautarea tatalui sau ,de care i se face dor.Totusi in naivitatea sa,in incapatanarea sa prichindelul are o inima buna,isi da seama ca isi iubeste parintele in cautarea caruia pleaca.Un porumbel il duce catre zona in care el stia ca se afla Geppetto .Evident ca nici aici micul prichindel nu e scapat de peripetii si primejdii.El o reintalneste pe Zana,pe care o iubeste si o considera mama lui.Sentimentul este reciproc ,de data aceasta Pinocchio merge la scoala dar nici de data aceasta nu ezita sa se inhaiteze cu colegii slabi,de joasa speta desi papusa noastra este inteligenta si are rezultate foarte bune la invatatura castigandu-si respectul si simpatia profesorilor.Pe plaja colegii reincep mistourile si glumele proaste la adresa lui Pinocchio,dar nu acesta cade victima incaierarii ci Eugenio un coleg de-al sau.Prichindelul este prins de politisti dar din nou se dovedeste inteligent si scapa.Cainele acestora,Alidor il fugareste pana cand acesta sare in apa,iar cainele se duce dupa el.Dar ce sa vezi?Bietul caine nu stia sa inoate si era pe punctul de a se ineca .Desi Pinocchio vrea sa-l penalizeze pentru ca a vrut sa-l dea pe mana politistilor,prichindelul dovedeste din nou ca are o inima buna si il salveaza pe bietul catel.Cum cainii sunt singurele vietati care ii iubesc mai mult pe oameni decat se iubesc pe sine nici Alidor nu face exceptie,iar cand Pinocchio este pe cale sa fie prajit de un pescar laolalta cu alti pesti intra in pestera si il smulge din mana pescarului.Dar ispravile prichindelului nu se opresc aici,acesta cade si in capcana unui taran care o pusese pentru hotii care ii furau strugurii.Dupa ce il scapa de nevastuicile care-i mancau gainile ,taranul il elibereaza.Desi se intoarce din nou la Zana,Pinocchio iar cade in capcana anturajului si pleaca cu un coleg Fitilas in Tara Distractiilor.Nici acolo nu e scapat de obstacole,ca dovada ca nu dupa mult timp acesta se preface in magar,atat el cat si Fitilas.Daca Pinocchio scapa si din aceasta incercare corpul de magar fiindu-i mancat de pesti si ramanand aceeasi papusa de lemn,Fitilas va muri magar ,fiind reintalnit de Pinocchio dupa ce-si reintalneste tatal in burta balenei infricosatoare.Asadar Pinocchio il intalneste pe Fitilas in curtea gradinarului Giangio,acolo unde muncea ,iar acesta mai apuca sa rosteasca doar atat:”Sunt Fi-ti-las” dupa care isi da sufletul.Datorita faptului ca Pinocchio a constientizat rostul vietii si anume cel de a invata si de a te pregati pentru a-ti castiga existenta dar si de-i ajuta pe cei in nevoie(banii trimisi zanei) finalul cartii este cel asteptat si anume acesta devine baiat.

In concluzie,indiferent de situatie,de cat de rasfatat esti,de cat de rautacios si ingamfat esti,atunci cand realizezi ca nimic nu se poate fara respect,buna cuviinta si munca orice dorinta ti se poate indeplini.

Asadar dragi copii va recomand cu cel mai mare drag aceasta carte .As putea-o asemana cu un bildungsroman ,intrucat in ea este vorba despre viata unui copil.

Cartea este mai jos.

Carlo Collodi-Pinocchio

Cartea se mai poate gasi si AICI

Scrisoarea I.Universul in viziunea lui Eminescu

„Scrisoarea I” este o sinteza a temei universului eminescian.Care sunt acestea ma veti intreba ?Ei bine ,ele sunt urmatoarele:natura,iubirea,mitul,istoria,omul si societatea,poetul si poezia,constiinta si materia.

Din lectura atenta a operei putem desprinde ideea ca poemul are o structura moderna ,secventiala in care temele si motivele,ideile si miturile se intrepatrund ceea ce da textului o structura complexa.

Formal este o epistola, prin continut este o meditatie, prin spiritul critic o satira, in secventa a treia un imn, prin problematica, fire narative si prototipuri umane este un poem.

Sa analizam acum secventele poemului.

Prima secventa aduce un tablou romantic, nocturn, dominat de simbolul lunii, care sugereaza constiinta universala, principiul feminin, si are rolul de a transfigura realitatea: Strabatute de-al tau farmec tie singura-ti arati!”. Temele se deruleaza interferandu-se. Tema omul si societatea este dezvoltata printr-o suita de litote: microscopice popoare”, musti de-o zi”, musuroaie de furnici”, lume mica ce se masura cu cotul”, imagini care au drept numitor comun conceptul de fortuna labilis. De aici o interferenta cu motivul viata^si moartea: Cum ca lumea asta-ntrega e o clipa suspendata, / Ca-ndaratu-i si naintea-i intuneric se arata.” Conceptul de lume ca vis il gasim sintetizat in versul: Caci e vis al nefiintei universul cel himeric”.

Secventa a doua a textului dezvolta tema omul si societatea” prezentand cateva prototipuri umane:

– parazitul (Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par”)

– filozoful (Altul cauta in lume si in vreme adevar”)

– negustorul (Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii”)

– regele (Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac”)

— saracul (Cand la ziua cea de mane abia cuget-un sarac”)

– geniul (Iar colo batranul dascal cu-a lui haina roasa-n coate”), care este centrul universului fiindca in el sta spiritul, care genereaza si sustine lumea {Asa el sprijina -lumea si vecia intr-un numar”). El devine atotputernic, fiindca nu are nici un obstacol. Constiinta universala este penetrata de cel ce are Cunoasterea, care-l integreaza in Sinele suprem (vezi Bhagavad-Gita). De aceea Universul fara margini e in degetul lui mic”.

Scrisoarea I este o meditatie pe tema fortuna labilis exprimata deplin prin versurile:”Deopotriva- stapaneste raza ta si geniul mortii”.Este tema care genereaza secventele de inceput si de sfarsit ,concentrate pe simbolul luna sugerand mitul Sfanta Luna.Inflentat de gandirea indiana ,Eminescu mediteaza asupra sensului vietii Sensul vietii este aflarea adevarului asa cum vom gasi formulata aceasta intrebare in poezia „Criticilor mei „:Unde vei gasi cuvantul/Ce exprima adevarul?

Iata ca poetul nostru national ,Mihai Eminescu face unele conexiuni intre poeziile sale axate pe aceeasi tema.

Scrisoarea I este si o meditatie pe tema poetul si poezia, fiindca asa cum in Upanisade, Vede, Bhagavad-G ifa sunt sintetizate problemele fundamentale ale vietii si universului, tot astfel Eminescu ar dori sa ajunga Poetul arhetipal, ipostaza a constiintei universale, iar poezia sa devina arhetipala adica sa contina acele mantia”, formulele sacre fundamentale, prin care s-a general lumea, prin care omul poate penetra constiinta universala. De aceea laudele pentru omul de geniu nu sunt un scop, fiindca, daca a ajuns sa aiba Cunoasterea, spiritul se descatuseaza de iluzia vietii (maya), de valul aparentelor creat de demonul Mara. Lumea, realitatea senzoriala, cunoasterea relativa prin simturi trebuiesc integral parasite, fiindca fara aceasta renuntare spiritul nu poate intelege jocul subtil, prin care natura retine spiritul: De a vietii lor enigma ii vedem pe toti munciti”.

O fotografie care surprinde Cosmosul

De aici drumul Cunoasterii se deschide: in prezent cugetatorul nu-si opreste a sa minte”. El, Cunoscatorul, omul de geniu trebuie sa afle ca adevarata valoare se impune dupa moartea sa, prin faptul ca ea contine adevaratele lumini. Poezia este deci un mesaj esential rostit de cel care are Cunoasterea revelata, asa cum vor dori sa-1 formuleze poetii expresionisti de mai tarziu.

Aceasta Cunoastere fundamentala este ca dupa momentul mortii sufletul omului merge pe una din cele doua cai in conceptia indiana. Calea stramosilor care duce spre Luna, a reincarnarilor.- Samsara – spiritul se va reintoarce spre a incerca intr-o alta viata eliberarea. Calea luminii, a soarelui este data spiritului, care avand Cunoasterea se elibereaza, fiindca stie formula – mantra, pe care trebuie s-o rosteasca cand va fi intrebat de Sinele Suprem – Cine esti tu? Raspunsul este Tal twam asi – eu suni Tu (sau Acesta esti Tu) – adica esenta legii identitatii, prin care se realizeaza contoptrea in constiinta universala, pierderea identitatii eului. De aceea, in Bhagavad-Gita, Krsna ii descopera discipolului sa nu spuna niciodata eu.

Sensul poeziei, valoarea cunoasterii si a vietii, a poetului si a filosofiei este pierderea identitatii eului. in crestinism cele doua cai de dupa,moarte sunt Calea prin vami, cand sufletul nu este spovedit si impartasit; Calea luminata, cand sufletul este dus de ingeri direct in fata Domnului Iisus Hristos. Mantuirea se face prin Domnul lisus Hristos, prin sacrificiul de sine al Mantuitorului. Nimeni nu poate intra in imparatia data de Tatal Fiului Sau decat prin Sfintele Taine. De aceea Ortodoxia este calea cea dreapta, Calea Adevarului, a adevaratei credinte. Drumul spre acest adevar il reflecta in esenta intreaga poezie a lui Eminescu.

Vreti o carte de Eminescu?Puteti gasi aici

Daca nu sunteti convinsi puteti cauta si aici

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos

Dupa ce a trecut sambata cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica) au venit sa vada mormantul Maria Magdalena si cealalalta Marie .Si iata s-a facut cutremur mare caci ingerul Dumnului coborand din cer a pravalit piatra si sedea deasupra ei.Infatisarea lui era ca fulgerul ,si imbracamintea alba ca zapada .Atunci soldatii care pazeau ,de frica s-au facut morti,dar cand Maria Magdalena si celelalte femei au venit ca sa-I unga trupul cu mir,o voce le-a zis:Nu va temeti caci stiu ca pe Iisus cel rastignit il cautati Nu este aici ,caci S-a sculat precum a zis;veniti de vedeti locul unde a zacut.
Asa ne este reelatata de catre Sfantul Apostol si Evanghelist Matei in Sfanta Scriptura,invierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Desi vom trai cea mai mare sarbatoare de peste an in conditii speciale,trebuie sa ne bucuram ca Dumnezeu ne da prilejul sa participam la Invierea Fiului Sau si sa primim in suflete Lumina Sfanta a Invierii.De altfel moarte nu exista asa cum spunea marele arhiereu Bartolomeu Anania.Moartea fizica este doar trecerea la viata vesnica alaturi de Hristos.

HRISTOS A INVIAT!UN PASTE LUMINAT!

Romanul traditional-Baltagul

Romanul „Baltagul ” este unul traditional,o scriere realista cu substrat mitic.Mi-a placut foarte mult,l-am citit .eu fiind crescut la tara m-a atras foarte mult tema lui si anume lumea traditionala,a satului.aici e vorba despre imbinarea lumii traditionale cu cea capitalista .

1.Ideea principala

Plecam de la ideea centrala a acestui roman care este reprezentata de disparitia lui Nechifor Lipan,pe care nu a mai dat nici un semn de 70 de zile,si pe care sotia sa Vitoria Lipan  incepe sa-l caute parcurgand un drum sinuos din nord-estul Moldovei.Cu presimtirea mortii,vajnica sotie citeste semnele naturii si ale credintei in fierbintea ei cautare a adevarului.

2.Secventele si ideile principale

In romanul „Baltagul ” exista o succesiune de etape traditionale si o armonie compozitionala ce urmeaza in structurarea unui conflict.Vitoria pierde siguranta familiei si incepe sa creada ca Nechifor a fost omorat.In primele cinci capitole lumea munteneasca in care vietuieste Vitoria capata un sens.Ea este o femeie ca toate celelalte,un personaj arhetip care asteapta momentul declansator,momentul in care sa parcurga traiectoria ei speciala de personaj care isi depaseste conditia.Vedem ca in partea a doua (capitolele VI-XIII) Vitoria devine un personaj distinct cu o personalitate distincta(darza,abila,receptiva,bataioasa) cu un incredibil simt al observatiei.Calatoria Vitoriei se incheie cu descoperirea cadavrului lui Nechifor Lipan .Ultimele capitole dezvaluie solutia ,Vitoria reconstruieste crima (intr-o pagina scrisa magistral de autor ea devine chiar narator) si il indeamna pe Gheorghita sa-l paleasca pe criminal cu baltagul.Astfel romanul are o structura sferica(rotunda):declansarea conflictului,calatoria-cautare si solutionarea conflictului).

2.Problematica romanului „Baltagul”

Imbinarea lumii traditionale cu lumea noua a relatiilor capitaliste asa cum am precizat mai sus.Aici gasim o deosebire in romanele lui Mihail Sadoveanu fata de slavici care procedeaza diferit in „Mara „,pentru ca Slavici plaseaza lumea traditionala deasupra celei capitaliste ,criticand-o dur pe cea din urma ca pe o dimensiune a pangaririi morale a tot ce e frumos si bun.Sadoveanu recomanda o asumare a celor doua lumi diferite dar totusi asemanatoare.Legile divine si legile scrise ghideaza viata omului,plasand-o in ciclurile cosmice ale naturii ,si in microuniversul,tot ciclic ,al relatiilor dintre oameni.Individul ce isi asuma aceste doua lumi distincte nu e,si nu trebuie sa fie o victima ,nu e sfasiat de o alegere sau de o asociere imposibila.Vitoria transforma semnele in repere ale propriei sale intuitii ,dar ea asculta cu luare aminte cuvintele carciumarilor si le transforma in limbaj,cu spiritul fin al unui detectiv ce completeaza spatiile libere.Ea ordoneaza pentru sine fragmentele disparate din „lumea de jos” a oamenilor condusi de prefecti.Ceea ce respinge Sadoveanu este excesul oricareia dintre lumi :efectiv respinge superstitia adusa la rang de idol ,respinge transformarea bunului in principiu director al existentei omenesti.Trebuie sa evitam confuzia ca „Baltagul” e romanul ciocnirii a doua lumi .De fapt „Baltagul” este romanul asumarii celor doua lumi.

3.Subiectul romanului „Baltagul „

Acum,de-abia la al treilea subpunct al articolului nostru putem spune ca trecem la dezbaterea propriu zisa a subiectului operei noastre,si anume romanul „Baltagul”.

Actiunea se petrece in satul Magura,o localitate de munte din apropierea raului Tarcau .Vitoria isi asteapta sotul,pe Nechifor Lipan plecat in zona Dornelor sa cumpere niste oi.Timpul trece,dar Nechifor nu soseste acasa.Fiul Gheorghita,ramas la o stana din Campia Jijiei ,asteapta semn de la tatal sau pentru a plati simbria oierilor.Este totusi nevoit sa se intoarca in Magura pentru a descalci problema alaturi de mama sa.Vitoria se consulta cu preotul satului,Danila si cu vrajitoarea Smaranda ,pregatindu-se pentru marea calatorie a recuperarii sotului.In sinea ei,dupa semnele tainice ale credintei stie ca Nechifor a murit,dar pe deoparte influientata de ghidusiile celorlalti,pe de alta parte cu experienta altor aventuri extraconjugale ale sotului ea se teme de infidelitatea lui Lipan,acest potential adevar ranind-o profund.

Imagine de pe Valea Tarcaului




Dupa ce vinde unui ovrei oi,piei,carne si alte produse,Vitoria aduna banii necesari calatoriei,dar prevazatoare ii inmaneaza preotului spre pastrare de frica sa nu o calce hotii ,ceea ce se si intampla,din fericire jaful limitandu-se la o intentie esuata.Pe 10 mai,Vitoria si Gheorghita pornesc spre Dorna .Vorbind din hangiu in hangiu,din carciumar in carciumar,Vitoria reconstituie drumul lui Nechifor.Ovreiul care ii insoteste o buna bucata de drum ii spune Vitoriei ca Nechifor a plecat noaptea la drum,fara frica de borfasi.Mos Pricop si baba Dochia o intampina frumos pe Vitoria dandu-i alte indicii.Acum vitoria isi accentueaza credinta ca Nechifor a murit varsand pe podea putin vin inainte de a bea ,ca in cinstea si amintirea mortului.La Borca ajunge in centrul unei cumetrii intelegandu-se si veselindu-se cu oamenii apoi inchina in cinstea unei mirese la Cruci ,dupa care ajunge la Vatra Dornei .Nechifor se pare ca s-a inteles cu doi ciobani sa le vanda o parte din oile proaspat cumparate.

Zona muntoasa de pe langa Vatra Dornei

Din 300 de oi,Nechifor a dat lui Calistrat Bogza si ilie Cutui cam 100 de oi ,au plecat impreuna spre un loc de iernat ca tovaraasi de calatorie.Mai departe carciumarii nu mai recunosc calaretul cu caciula brumarie,asa ca Nechifor a pierit undeva intre Sabasa si Saha.Vitoria descopera totusi cadavrul sotului ei,cu ajutorul cainelui regasit pe drumuri ,Lupu.Imprietenindu-se cu sotia unui hangiu,Vitoria invrajbeste sotiile celor doi impricinati,urmarind pas cu pas demascarea crimei.Surprinzator pentru autoritati,Vitoria ii invita pe cei doi imricinati la inmormantare ,indeplinind fara stirea ei un principiu de drept „confruntarea cu cadavrul „,deci descoperirea obiectului material(cadavrul) al infractiunii de omor.Ca un adevarat Hamlet,ea organizeaza o reprezentare al carei scop era demascarea crimei.La praznic compara baltagul lui Bogza cu cel al lui Gheorghita,rade,glumeste si apoi da in vileag crima asa cum s-a intamplat.Gheorghita il loveste pe buzat in cap cu baltagul,si acesta,pe moarte marturiseste intocmai crima .Vitoria isi urmeaza drumul,planificandu-si viata ,epilogul asemanandu-se ,daca va amintiti cu cel din „moara cu noroc”,acea secventa in care batrana ia copii si pleaca mai departe,impacandu-se cu vitregiile sortii.

In romanul „Baltagul ” exista doua tipuri de conflict si anume:

-unul exterior reprezentat de cei doi ciobani vinovati si de Vitoria;

-unul interior reprezentat de lumea in care intra(Vitoria rezolva acest conflict printr-o uimitoare mobilitate a sistemului sau de valori,ajunge la concluzia ca lumea noua a capitalismului moderat,este o prelungire a lumii vechi muntenesti)

Dupa toate acestea e cazul sa tragem si o concluzie,desi romanul „Baltagul ” se studiaza in perioada liceului,nimic nu ne impiedica sa-l citim oricand dorim,pentru ca el este atractiv la orice varsta ,parerea noastra e ca el este mai actual ca oricand prin tema pe care o abordeaza si anume imbinarea lumii traditionale cu cea capitalista.De fapt acest lucru se intampla in Romania de dupa 1990 ,legislatia permitand infiintarea propriilor societati si chiar vanzarea de terenuri agricole.Din acest punct de vedere venim cu o completare intrucat lumea satelor,destul de imbatranita prefera incheierea unor contracte de arendare cu diferiti patroni pentru ca pamanturile pe care ei le detin sa nu ramana nelucrate.Totusi o parte dintre tineri incep sa agreeze munca in agricultura si incep astfel de afaceri.

Desi gasiti cartea in magazinul nostru adica aici ,il adaugam si mai jos


Mihail Sadoveanu-Baltagul

Noi am mai afisat promotia celor de la Cartepedia cu Targul de carte online dar o adaugam si aici la acest articol

Balada culta.Pasa Hassan

George Cosbuc a adus in peisajul literar posteminescian o poezie plina de vitalitate care se caracterizeaza printr-o mare claritate a stilului.Sa dam totusi o definitie baladei culte .Aceasta este opera epica narativa in versuri ,in care se relateaza intamplari neobisnuite din trecut,de inspiratie istorica ,fantastica,legendara sau familiara,savarsita de personaje cu insusiri deosebite ,prezentate mai ales in antiteza.Sa trecem acum mai departe la analiza operei lui Cosbuc.

Poezia „Pasa Hassan ” se inscrie in categoria creatiilor cosbuciene care evoca personalitati si evenimente istorice deosebite si a fost publicata pentru prima oara in revista „Vatra ” in 1904 ,intr-o perioada in care poetul era preocupat de marile idealuri sociale si nationale.La jumatatea secolului al XIX-lea figura lui Mihai Viteazul devenise un simbol al unitatii nationale ,ideal ce insufletea spiritele pasoptiste.

Inspirata din opeera lui Nicolae Balcescu,”Romanii supt Mihai Voievod Viteazul „,capitolul „Calugarenii” ,balada culta „Pasa Hassan ” evoca o secventa a bataliei de la Calugareni (1595),in care ostirea romana ,condusa de Mihai Viteazul ,a invins armata otomana condusa di Sinan Pasa .

Poetul imagineaza in aceasta poezie scena in care Mihai Viteazul „alergand dintr-o parte intr-alta prin tabara turceasca ,cautand pe Sinan il zareste pe Hassan Pasa ,se ia dupe dansul strigandu-i sa stea de e viteaz ,sa se lupte cu dansul piept in piept .””Dar Hassan-Pasa fugea si nu se putea tine pe picioare de groaza.Asa relata Nicolae Balcescu evenimentele in opera sa „Romanii supt Mihai Voievod Viteazul”.

Poezia „Pasa Hassan ” este o balada culta deoarece autorul este cunoscut(George Cosbuc) si este o balada istorica deoarece infatiseaza o intamplare deosebita din trecutul nostru istoric,la care participa personaje cu insusiri iesite din comun.

In ciuda aparentei intre titlul baladei si continutul ei exista o deplina concordanta .Portretul domnitorului roman nu este conturat direct,ci se contureaza din faptele sale asupra conducatorului turc,Pasa Hassan. Chiar şi mişcarea armatei române, conduse de Mihai Viteazul este prezentată prin ochii paşei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofa: „Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri cu fulgeru-n mână / […] / Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română”.

Trecem sa analizam acum momentele subiectului.

Fiind o operă literară epică, momentele subiectului se înlănţuie ascendent, deoarece tensiunea creşte până la penultima strofă, când, ajutat de Alah, Hassan ajunge la taberele turceşti.

 

Momentele subiectului

1.Expozitiunea

Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groaza şi moartea printre păgâni. El trece printre duşmani „cu fulgeru-n mână”, făcând „cărare”. „Turcimea-nvrăjbită” este dezorientată, „se rupe deolaltă / Şi cade-n mocirlă, un val după val”, iar „fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă” – element comic ce sugerează ironia poetului.

Descrierea degringoladei armatei otomane are rolul de a evidenţia vitejia şi spiritul de sacrificiu al românilor. Ritmul alert, dinamismul acţiunii sunt redate prin verbe semnificative: „rup”, „saltă”, „cade”, „izbit”, „se-nchină”. Tabloul este panoramic şi plin de acţiune.

Imaginile vizuale si de miscare

Imaginile vizuale şi de mişcare se succed într-o repeziciune uimitoare, iar vuietul – imagine auditivă – pe care-l face „oştirea română” creează impresia de sfârşit de lume. Imaginea dezastrului oştirii otomane, redată prin metafora hiperbolizantă „cade-n mocirlă un val după val” este întregită de spaima cailor ce „Rup frâiele-n zbucium şi saltă”. Primele două strofe ale baladei ilustrează imaginea grandioasă a luptei românilor, conduşi de Mihai Viteazul, a cărui măreţie domină câmpul.

Atmosfera de baladă este realizată cu ajutorul figurilor de stil. Hiperbolele „o-mparte cărare făcând”, „se-ndeasă cu vuiet curgând”, sugerează neobişnuitul întâmplării, iar metafora „cu fulgeru-n mână”, asociată cu epitetul „turcimea-nvrăjbită” relevă comportamentul impresionant al românilor. Se remarcă aliteraţiile cu z, r, v – „tropote”, „roibii”, „rup”, „turcime”, „-nvrăjbită”, „zoreşte”, „azvârle”, „zbucium” – ca şi prezenţa în rimă â verbelor la modul gerunziu, care sugerează şi ele ritmul trepidant al încleştării şi, implicit, vitejia românilor.

În strofa a treia perspectiva prezentării luptei se îngustează. Atenţia cititorului este dirijată spre Hassan, care, stând „departe de luncă”, încearcă o diversiune prin Mihnea.

Dacă mişcările celor două oşti constituie expoziţiunea operei literare, intriga, realizată din următoarele trei strofe, este dată de apariţia voievodului în preajma paşei. Trăsăturile dominante ale domnitorului sunt curajul şi dorinţa de a învinge pe cotropitorii turci. Se mişcă prin oştirea otomană „ca volbura toamnei!, „ca lupu-ntre oi” şi-o vântură degrabă. Cele două comparaţii au rolul de a reliefa măreţia domnitorului român, care este înzestrat cu însuşiri excepţionale.

Uluirea lui Hassan, redată prin metafora „e negru pământ”, nu cunoaşte margini, deoarece vede „cum zboară flăcăii Sucevei / El vede ghiaurul că-i suflet de vânt / Şi-n faţă-i puterile turcilor surit / Tăriile plevei”. Spaima încolţeşte în sufletul paşei, care este în continuare surprins de impetuozitatea voievodului, subliniată prin verbele de mişcare „aleargă”, „împrăştie”, „cutreieră”, „vine” şi prin epitetul „năvală nebună”. Imaginea terifiantă a lui Mihai Viteazul prinde contur în ultimele două versuri ale acestei strofe: „El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună”.

2.Desfasurarea actiunii

Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă în următoarele trei strofe, începe cu adresarea directă a voievodului către paşă şi înfăţişează, în esenţă, atitudinea turcului şi reacţiile sale în faţa unei posibile confruntări. La propunerea unei întâlniri directe, conducătorul turc, care de frică îşi „pierduse şi capul şi firea”, „fuge nebun”. Frica îl determină pe Hassan să-l vadă pe Mihai Viteazul în proporţii hiperbolice.

„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier”, pe frunte poartă o cupolă gigantică, „vorba-i e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-i ajunge la cer”. Hiperbola culminează cu o imagine terifiantă a conducătorului român: „Şi vodă-i un munte”, sugerând apogeul spaimei de care este cuprins paşa. Prezenţa lui Mihai Viteazul este percepută nu numai vizual, ci şi auditiv de către paşă, idee sugerată prin aliteraţia „zalele-i zuruie crunte”. Această amplă hiperbolă cuprinde şi alte figuri de stil: enumeraţia şi comparaţia subînţeleasă – „vorba-i e tunet, răsufletul ger” – epitetul în inversiune „sălbaticul vodă”.

O imagine a bataliei de la Calugareni

A doua provocare a domnitorului – „Să piară azi unul din noi” – accentuează groaza turcului, care „mai tare zoreşte”. Imensa laşitate este redată atât prin gesturi – „Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte / Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi” -, cât şi prin expresia feţei, care sugerează intensitatea groazei, relevată de poet prin două epitete „Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi!”. Epitetul verbal „zboară şoimeşte”, încărcat de ironie, exprimă şi el disperarea paşei.

3.Punctul culminant

Următoarele două strofe, a zecea şi a unsprezecea, constituie punctul culminant. Hassan atinge culmea disperării. „Turbanul îi cade şi-l lasă căzut”, chiar dacă aceasta înseamnă dezonoare. „Îşi rupe cu mâna vestmântul”, deoarece are impresia că vântul se-mpiedică „în largile-i haine” şi-„n loc e ţinut”. Expresiile populare „de groaza pierii bătut” şt „mănâncă pământul” relevă atât disperarea personajului, cât şi ironia acidă a poetului. Şi în penultima strofă, portretul său fizic este o oglindă a stării de spirit. Din pricina fricii, „îi dârdâie dinţii, şi-i galben perit”, dar ajuns aproape de taberi, este ajutat de spahii, care „se-ndeasă grăbit / Să-i deie scăpare”.

4.Deznodamantul

În deznodământul baladei – concentrat în ultima strofă – ironia poetului sugerează dispreţ: „Şi-n ceasul acela Hassan a jurat / Să zacă de spaimă o lună / […] Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat / O groază nebună”. Ultimele două versuri evidenţiază admiraţia scriitorului pentru legendarul domnitor, căruia-i preamăreşte vitejia faptelor, generate de un patriotism înălţător.

Antiteza

Cele două personaje ale baladei, Mihai Viteazul şi Paşa Hassan, sunt construite în antiteză. Ea scoate în evidenţă trăsături antagonice: curajul domnitorului român şi frica paşei, spiritul de sacrificiu al voievodului şi laşitatea conducătorului turc.

Aura legendară a eroului, prezentarea lui în antiteză cu adversarul său, îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, hiperbolizarea personajelor şi a faptelor lor ca şi punerea acestora în situaţii excepţionale încadrează opera literară Paşa Hassan în specia literară – baladă cultă.

Procedee artistice

Fiind o baladă cultă, se remarcă varietatea procedeelor artistice folosite, ce conferă stilului armonie şi fineţe. Pentru a reda culoarea epocii, poetul foloseşte arhaisme – „ieniceri”, „flinte”, „paşă”, „ghiaur”, „spahii”, „bei” – iar prin inversiuni se evidenţiază caracteristici ale unor fapte sau personaje.

Limbajul

Limbajul este presărat cu expresii populare deosebit de sugestive, iar folosirea verbelor la timpul prezent aduce evenimentul în actualitate, evidenţiind încă o dată virtuţile artistice ale unui mare poet, dragostea lui de patrie şi popor, precum şi sentimentul demnităţii naţionale, al jertfei pentru libertatea şi independenţa ţării.

Prozodia

Poezia este alcătuită din 12 strofe, fiecare dintre ele având câte şase versuri, ultimul fiind mai scurt. Primele cinci versuri au măsura de 9-11 silabe, iar ultimul de 6 silabe. Rima este alcătuită după schema a b b a a b, iar ritmul este amfibrahic.

Pentru a nu lasa numai acest comentariu mai adaugam aici si o promotie.Ce ne ramane de facut cu toata aceasta pandemie daca nu ne mai putem plimba?Sa citim.

elefant.ro%20

Cum s-a produs Evadarea de la Auschwitz

Am mai spus-o intr-un articol si o repet cu riscul poate de a deranja ,dar istoria a fost in scoala disciplina mea favorita.Al Doilea Razboi Mondial a fost cel mai sangeros eveniment petrecut in secolul XX.El s-a soldat cu zeci de milioane de morti .De ce sa nu facem aici o analiza a romanului „Evadarea de la Auschwitz”.

Unul dintre eroii principali ai romanului „Evadarea de la Auschwitz ” este Jean Luc Leclarc,pastor in Le Chambon -Franta care prezinta date biografice partial comune cu pastorul protestant Andre Trocme care impreuna cu sotia sa Magda a organizat in Le Chambon sprijinul si ajutarea unui numar impresionant de evrei .Prin urmare joel C. Rosenberg si-a construit personajele -in multe cazuri pe baza biografiilor unor personaje reale si a contributiilor lor specifice.

Pentru ca in cele mai multe cazuri Biserica Catolica a avut o atitudine umanitara fata de poporul evreu in perioada Holocaustului ,cu mici exceptii dar nu despre asta este vorba acum.

<“Daca nu e controlat, raul este preludiul genocidului.” Era o fraza citita candva de Jean-Luc Leclerc intr-o carte veche.>

Nu se indoia defel ca nazistii veneau sa-i prinda pe ei, pe toti francezii, manati cu totii de furia lor ucigasa si se temea cumplit de baia de sange care urma sa vina, adusa de cizmele si crucea lor incarligata.”

Toti colegii lui Leclerc, pastorii, erau de mare ajutor (…) Chrétien a fost de o bunatate deosebita fata de membrii familiilor evreisti (…) – Ce onoare e sa fii ales sa te ingrijesti de poporul ales al Domnului!

Jacob Weisz,personajul principal al acestei carti ,traieste impreuna cu familia sa in Germania ,in orasul Siegen,in mijlocul furtunii dezlantuite de partidul lui Hitler si de catre populatia prozelita.Ultimul sfat al tatalui lui Weisz in cele mai grele momente ale familiei a fost „Fugi Jacob,fugi!”,iar Avi Weisz unchiul lui Avi si mentorul sau spune:

“Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme pentru orice indeletnicire sub cer. Asa a spus Solomon. Vreme sa te nasti si vreme sa mori, vreme sa ucizi si vreme sa vindeci. Vreme pentru razboi si vreme pentru pace (Ecleziastul 3, 1-3) Nu trebuie sa alegem momentele, Jacob. Trebuie, in schimb, sa fim pregatiti pentru cand vor veni.”

Informatii din toate tarile inconjuratoare Germania,Austria ,Cehoslovacia…multi refuza sa-si paraseasca patria , casa ….dar Patria nu-i mai voia pe evrei si casa nu mai era un camin.Revista „Times ” tocmai il desemnase pe Hitler, omul anului 1938-„pe prima pagina „.Orbirea totala!Apar informatii despre lagarele de munca Dachau si Buchenwald si Sachsenhausen.Si totusi ,multi refuzau sa-si paraseasca patria , casa ….desi cu riscul de a ma repeta Patria nu-i mai voia,casa nu mai era un camin.

O imagine cu Lagarul de concentrare de la Auscwitz

Ideea insurgentei active evreiesti a prins viata .Se vehiculeaza inca,astazi ideea ca evreii n-au reactionat.Evident ca totul e fals,pentru ca ei au reactionat in lagare de concentrare,ghetouri in grupuri de partizani.Grupuri de tineri bine inchegate,au inceput sa activeze …la inceput ii ajutau pe evrei sa scape „din ghearele celui de-al Treilea Reich” .Jacob,Avi unchiul sau au ajutat peste 300 de familii „sa treaca prin Belgia”.

Apoi au trecut la „sarcini mai vitale pentru Aliati„,dupa care au aflat despre Auscwitz.Era in februarie 1943.

In acea zi de 19 aprilie 1943 cade in mana Gestapoului si Jean Luc Leclerc ,in La Rochelle Franta sub intrebarile:”Cati evrei ai ascuns de Fuhrerul nostru?Cine te-a platit sa o faci?Cati bani ti-a dat?”…”De ce o faci?De ce ai ales sa-ti tradezi rasa?Ce-ti iese la afacerea asta?”

Si trenul ii ducea pe evrei catre Auschwitz Brukenau Polonia.

Lagarul…Jacob face cunostinta cu realitatea cruda a fabricii mortii .

Evadarea de la Auschwitz,o marturie cutremuratoare

Autorul nu pare sa se detaseze de poveste.Aflam din nota autorului ca acesta s-a documentat pe marginea subiectului si a ales carti de referinta.Preocupat sa respecte adevarul istoric sau macar o parte din el,autorul pare ca relateaza ceea ce a aflat din cartile citite,in romanul de fata „Evadarea de la Auschwitz”..Autorul tese totusi o plasa in jurul religiei protagonistilor,ceea ce provoaca un disconfort atunci cand citesti cartea.Eu respect religia fiecarui om,cert e ca ne nastem intr-un anumit cult si nu cred in catalogarea oamenilor dupa acest principiu.

Evadarea de la Auschwitz-jocul sortii

Pe o parte îl avem pe Luc, pe cealaltă îl avem pe Jacob. Oameni cum nu se poate mai diferiți, dar cu misiune comună: să salveze vieți.

Luc își pierde parte din familie într-un sătuc din Franța. Era preot și face din salvarea evreilor asupriți de nemți misiunea sa cea mai de preț. Nu îi era ușor, dar avea sprijinul comunității și al altor preoți, Din nefericire, Luc ajunge să fie arestat și dus în lagărul de la Auschwitz, capăt de drum pentru mii de oameni.Nici nu iti poti imagina ce a insemnat in istorie lagarul de la Auschwitz.Evident ca a insemnat un loc plin de contraste si durere. Oameni slabi și goi, flămânzi și loviți, tratați ca niște animale. Deasupra lor, cerul rămâne liniștit și soarele răsare în fiecare dimineața. În barăci, trupurile greu încercate încearcă să găsească poziția confortabilă pentru somn. Lângă barăci și afară, mirosul de trupuri nespălate și de latrine infecte se amestecă cu mirosul de carne arsă. Și, peste toate astea, „ninge” cu cenușa de la coșurile care nu încetează să trimită spre cer oameni nevinovați.

In mijlocul acestui haos îl vom găsi și pe Jakob. Nu își putuse salva surioara, dar exista timp pentru a-i salva pe alții. Se alătură Mișcării de Rezistență și este prins, din greșeală, în trenul care îi ducea pe evrei în lagărele de muncă. Din fericire, Jakob este tânăr și puternic și pare să și găsească oamenii principali în lagăr. Printr-un noroc incredibil, Jakob reușește să cunoască oamenii potriviți, să își construiască relații. E drept și faptul că se agăța cu o încăpăânare lăudabilă de viață. Își dorea cu tot dinadinsul să supraviețuiască. Și pentru asta trebuia să plece din lagăr. Dar evadarea era imposibilă. Sau nu?

Desi cartea este atractiva ca si subiect,tema autorul include in ea cateva cadre cel putin nepotrivite.Oricum ea merita citita.Asa ca iat-o mai jos:

Evadare de la Auschwitz-Joel C. Rosenberg
Carturesti
elefant.ro

Actualizam articolul cu o noua promotie Cartepedia

cartepedia.ro

Dramaturgie.I.L. Caragiale-O noapte furtunoasa

Despre Caragiale am mai vorbit,cand am scris despre „O faclie de paste”,asa ca trecem astazi direct la dramaturgie.Despre ce putem scrie astazi decat ,despre comedia „O noapte furtunoasa”.

Am citit  piesa „O noapte furtunoasa” de foarte mult timp,inca din clasele primare si m-a surprins foarte placut.Este evident ca iti starneste hazul si atunci cand o citesti,daramite sa o si vizionezi.Comicul de situatie rezoneaza extraordinar alaturi de comicul de limbaj.

„O noapte furtunoasa ” este o comedie a naravurilor de mahala, ilustrand aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei cu scandaluri si „ambituri ” de familisti ,cu nelipsitul triunghi conjugal ,o lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima .”Ma inebunesc dupa evenimentele de senzatie ,vesele sau funebre ,parade,accidente,crime,sinucideri,scandaluri…imi trebuiesc dimineata cum deschid ochii sitir palpitante ,daca nu adevarate macar….altfel.Dezmintirea lor seara ma mahneste peste masura si nu ma poate mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai si „.Principalul mijloc artistic de realizare a acestei comedii este comicul de situatie,alaturi de care se manifesta si comicul de limbaj ,comicul de nume,comicul de caracter si comicul de intentie.

Semnificatia titlului operei „O noapte furtunoasa”

Comedia lui Caragiale,”O noapte furtunoasa sau Numarul 9 ”  sintetizeaza evenimentele tensionate,zbuciumate petrecute intr-o singura noapte in casa lui Jupan Dumitrache ,situata la periferia bucurestiului.S-au tras focuri de arma,au fost urmariri,spaime,agitatie peste masura pentru ca nu cumva sa se atenteze la „onoarea de familist” a stapanului casei,care avea „ambitul” de a nu fi inselat de nevasta.De altfel Rica Venturiano,cel care provoaca toata incurcatura,dupa ce reuseste cu chiu cu vai sa scape de urmaritorii dezlontuiti exclama surescitat :”O ce noapte furtunoasa!”.Subtitlul „Numarul 9 ” ilustreaza un comic de situatie,reiesit din confuziile provocate de numarul 6 care se afla la casa lui Dumitrache si pe care mesterul care a tencuit zidul l-a batut invers,devenind numarul 9.

Structura si compozitia textului dramatic

Piesa este alcatuita din doua acte,fiecare dintre ele avand cate noua scene .Personajele piesei,numite de catre autor „persoane” ,sunt mentionate cu numele si statutul social pe care il are fiecare.Perspectiva spatiala este reala si deschisa,fiind precizata de catre autor „in Bucuresti ,la Dumitrache”.Subiectul piesei,reflecta asadar,viata mahalalelor din capitala ,reprezentata de familia lui Jupan Dumitrache Titirca,poreclit ” Titirca Inima-Rea”,care este „cherestegiu capitan in garda civica”.Relatiile temporale sunt complexe manifestandu-se in aceasta comedie atat in perspectiva cronologica ,adica in ordinea derularii evenimentelor ,cat si  in perspectiva  discontinua, in care se remarca alternanta temporala a evenimentelor ,prin flash-back.

 

Constructia subiectului

Actiunea actuluii intai se petrece „intr-o odaie de mahala ” ,decorul fiind alcatuit din mobila de lemn si paie,iar la vedere sta rezemata „o pusca de gardist cu spanga(baioneta ) atarnata langa ea”.

Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea „cherestegiu”(persoana care produce sau vinde cherestea) si „capitan in garda civica” imbracat in haine de garda ii relateaza lui Nae Ipingescu ,”ipisat „(epistat-persoana cu cel mai mic grad de ofiter  de politie) si ” amic politic” cu el o intamplare petrecuta in urma cu doua saptamani.Asadar,timpul este discontinuu la inceputul piesei ,scena de la Iunion fiind inserata prin flash-back.Episodul este realizat prin procedeul intruziunii narative ,Dumitrache povestind cu indignare „istoria ” cu „bagabontul”,un „scarta-scarta pe hartie” ,care „umbla dupa nevestele oamenilor ca sa le  faca cu ochiul” si „sa le  sparga casele „.Vanitatea de a nu fi inselat de nevasta constituie principalul Reper conjugal.”Eu am ambit domnule cand e vorba la o adica,de onoarea mea de familist”.

Dumitrache ii povesteste lui Ipingescu cum atunci cand mersese cu nevasta lui Veta,si cu sora acesteia Zita ,la gradina la „Iunion” la comediile alea „de le joaca Ionescu”,un „bagabont de amploiat” se asezase

la o masă de alături, cu spatele spre „comedii” şi se uita „lung şi galiş la cucoane”. Enervat peste măsură, Dumitrache ar fi vrut să-i dea câteva palme, dar fiind un negustor onorabil nu se putea face de râs în public, punându-şi mintea cu un „coate-goale” care mai avea şi ochelarii pe nas. Individul îi urmărise apoi pe drumul spre casă, ceea ce-l face pe Dumitrache să fiarbă şi acum de mânie: „papugiul […] după noi, […] moftangiul după noi; […] maţe-fripte după noi”.

Nu spusese nimic „damelor”, pentru ca să nu se simtă jignite sau speriate, mai ales că Veta era atât de ruşinoasă. Peste o săptămână, la insistenţele Ziţei, s-au dus din nou la „Iunion” şi Dumitrache îl vede din nou, la masa de alături, pe „bagabontul, nene, cu stielele-n ochi, cu giubenul (joben – pălărie înaltă şi tare) în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă”, care se ia după ei până acasă. Jupân Dumitrache îl trimisese pe Chiriac după „bagabont”, dar acesta dispăruse fără urmă. „Ambiţul” social al lui Dumitrache îl împiedicase să reacţioneze în public, şi să-l întrebe agresiv: „Ce pofteşti, mă musiu?”, ori să-l „umfle” de să-i sară „ochilarii din ochi şi giubenul din cap”. Dar nu se făcea, pentru că era un negustor onorabil, comersant respectat şi „mi-era ruşine de lume; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine…”.

Chiriac, angajat cu simbrie la Jupân Dumitrache, în postul de tejghetar (persoană care stă la tejghea ca vânzător sau casier) şi, totodată, sergent în garda civică, era omul de încredere şi ţinea la fel de mult ca şi jupânul la onoarea de familist a acestuia, de aceea Veta rămânea în grija lui atunci când stăpânul trebuia să plece cu treburi negustoreşti, „ca omul cu daraveri”. De altfel, groaza de a nu fi înşelat de nevastă este o idee fixă, pe care Dumitrache o repetă tot timpul, obsesiv: „am ambiţ, ţiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist”. Pe tot parcursul relatării lui Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu îl aprobă cu interes, îi dă dreptate şi este de acord cu toate afirmaţiile, atitudine exprimată printr-un tic verbal: „Rezon!”.

Dumitrache evocă prin flash-back o altă scenă petrecută în trecut, de data aceasta fiind vorba despre căsătoria eşuată a Ziţei. Ţircădău, fostul soţ al Ziţei, era un beţiv notoriu şi femeia „dezvorţase” de el pentru că „nu mai putea trăi cu mitocanul, domnule…”. Ziţa, soră cu Veta, era o tânără frumoasă şi învăţase „trei ani la pasion”, aşa că era păcat „să-şi mănânce tinereţele cu un ăla…”, care, pe deasupra, „a tratat-o cu insulte şi cu bătaie”. Timpul de desfăşurare a evenimentelor devine cronologic, acţiunea urmând ordinea derulării acestora.

Chiriac se asigură că jupânul, care era de rond în noaptea aceea, va controla toate posturile şi nu se va întoarce acasă mai devreme de ora „două după douăşpce”, ca de obicei. La rugămintea stăpânului, Chiriac promite să vegheze ca nimeni să nu atenteze la pudoarea nevestei lui: „Lasă, jupâne, mă ştii că consimt la onoarea dumitale de familist”.

Ipingescu împreună cu Dumitrache comentează evenimentele politice din gazeta „Vocea Patriotului Naţionale”. Nae citeşte greoi şi fără intonaţie articolul „Republică şi Reacţiunea sau Venitorele şi Trecutul”, aparţinând unui celebru şi apreciat colaborator al ziarului, „R. Ven. un june scriitor democrat”. Comicul de limbaj şi de caracter reies din dialogul celor două personaje care comentează afirmaţiile politice din articol: Franţuzismul „a manca”, adică „a lipsi”, este confundat cu „a mânca”, iar împreună cu „Sfânta Constituţiune” şi „masa poporului” provoacă o ridicolă interpretare politică: „să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata, care suntem din popor; adică să şază numai poporul la masă, că el e stăpân” (Ipingescu).

 

Scena din piesa „O noapte furtunoasa ” de I.L.Caragiale

Monologul rostit de Spiridon argumentează răutatea jupânului, căruia i se potriveşte perfect porecla de „Titircă Inimă-Rea”. El reproduce dialogul (dialog în monolog) purtat cu stăpânul care-l găsise treaz: atunci când se întorsese de la Iunion cu cocoanele şi-l certase că nu se culcase încă, iar în seara trecută când îl găsise dormind, îl trăsese de păr şi-l acuzase că îl „trage traiul ăl bun la somn!”.

Ziţa, foarte agitată, se repede asupra lui Spiridon cu o cascadă de întrebări: „Ei! l-ai găsit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus?”, iar acesta îi dă un bilet din partea „persoanei”, pe care ea îl citeşte eu glas tare. Comicul de limbaj şi ridicolul autorului biletului au făcut celebră această declaraţie de dragoste: „Angel radios! de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii…[…] Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc şi te ador: ce altceva mai pretinzi?). Inima-mi palpită de amoare. […]”, Ziţa insistă ca Spiridon să se ducă imediat pe maidan, fiind sigură că „persoana” aşteaptă încă acolo, dar băiatul pretinde să fie trimis de unul dintre stăpâni.

Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent în garda civică al lui Chiriac, este tristă şi nu este atentă la ceea ce povestea Ziţa despre incidentul pe care-l avusese în stradă „cu mitocanul, cu pricopsitul de Ţircădău”. Cu ochii în lacrimi, Veta devine patetică – „Mai bine ar fi să mor”-, şi refuză cu tărie să mai meargă vreodată la „Iunion”, deşi Ziţa insistă cu patos, se lamentează deplângându-şi soarta: „Fir-ar a dracului de viaţă şi-afurisită! că m-a făcut mama fără noroc”.

Dialogul dintre Veta şi Spiridon relevă faptul că băiatul era la curent cu legătura amoroasă a femeii cu Chiriac şi ştia că se certaseră din cauză el era gelos şi furios pe ea că se dusese la „Iunion” cu bărbatu-său. Veta susţine un monolog prin care se autocompătimeşte, plângându-şi nefericirea: „A! de ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!?”.

În mod ostentativ, Chiriac se comportă cu Veta ca sluga cu stăpânul, având şi un ton sarcastic: „Alt nimic nu mai ai să-mi porunceşti? […] nu-mi eşti stăpână?… nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?”. Dialogul se constituie într-o ceartă tipică dintre doi îndrăgostiţi: Chiriac îi reproşează, gelos, că ea vrea cu tot dinadinsul să meargă la „Iunion” ca „să te curtezi cu amploiatul dumitale?”; Veta este indignată şi se simte jignită de bănuielile lui dezonorante şi nu mai vrea să se jure pentru că el crede mai degrabă „în prostiile şi în bănuielile lui bărbatu-meu, decât în jurământul meu”. Chiriac recurge la un gest patetic, ia spanga (baioneta) de la puşcă şi ameninţă că se sinucide. Veta este disperată să-i smulgă spanga, bărbatul se smuceşte lamentându-se: „Dacă nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc!”.

Impresionată, Veta se jură încă o dată, „să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viaţa ta, să nu mai apuc măcar o zi fericită cu tine”, recunoscând că se dusese la „Iunion” numai „de gura sorii-mi Ziţii”, dar toată seara se gândise numai la el, nu auzise, nu văzuse şi nu înţelesese nimic din respectivele comedii, întreaga relatare a femeii privind sentimentele şi zbuciumul interior pe care le simţise în serile petrecute la „Iunion” se realizează prin procedeul intruziunii narative, adică se inserează în derularea evenimentelor nararea altor întâmplări. Scena şi actul se termină cu o îmbrăţişare patetică şi cu jurăminte reciproce de credinţă, de sinceritate şi de amor, timp în care se aude glasul lui Jupân Dumitrache, care este foarte încântat că omul său de încredere nu se culcase încă, semn că era „cu ochii-n patru” şi că veghea la onoarea lui de familist.

În actul al II-lea, decorul este acelaşi ca în primul act, este noapte şi pe masă arde o lampă cu gaz care luminează slab odaia. Veta, iubitoare şi grijulie, încearcă să-l convingă pe Chiriac să meargă la culcare, mai ales că nici unul dintre ei nu închisese ochii noaptea precedentă. Cei doi se îmbrăţişează şi se sărută cu foc, promiţându-şi reciproc să nu se mai supere unul pe altul.

Rămasă singură, Veta fredonează fericită un cântec, micşorează lumina lămpii şi se pregăteşte de culcare. Rică Venturiano intră tiptil, furişându-se în odaie, înaintează „în vârful degetelor” până în spatele scaunului ei, cade în genunchi, apoi răcneşte: „Angel radios!”. Veta se sperie îngrozitor, dă un ţipăt puternic, dar el îşi continuă entuziasmat tirada. Femeia strigă după ajutor, însă tânărul o roagă să fie „mizericordioasă” şi îi declară că este „nebun de amor”. El îi spune că primise biletul ei şi venise la întâlnire aşa cum îi scrisese, după zece seara, în casa de pe strada Catilina, la numărul 9, când va vedea la fereastră că se micşorează lampa.

Rică Venturiano rosteşte un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care îi reaminteşte toate etapele care precedaseră întâlnirea din această noapte. Discursul este realizat prin procedeul intruziunii narative diferite: aceleaşi fapte petrecute la „Iunion” sunt povestite şi receptate diferit mai întâi de Jupân Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpa faţă de Chiriac, şi în sfârşit aici, de Rică Venturiano, siderat, încercând o senzaţie de ireal, de nebunie. Veta îşi dă seama că amorezul o confundase cu sora ei, Ziţa, măreşte lumina lămpii cu gaz şi Rică este complet năucit când o vede, îşi cere scuze confuz şi este foarte încurcat: „Cocoană! considerând că… adică, vreau să zic, respectul… pardon… sub pretext că şi pe motivul… scuzaţi… pardon…”.

Glasul lui Jupân Dumitrache din curte îi îngrozeşte pe amândoi, Rică se milogeşte disperat şi ridicol să-l scape, după care se repede spre fereastră, se izbeşte cu capul de zid şi spune penibil: „Pardon!… scuzaţi!… bonsoar!”. Veta se amuză înţelegând, în sfârşit, de ce dorea atât de mult Ziţa să meargă la „Iunion”, când dă năvală „fierbând” Jupân Dumitrache însoţit de Ipingescu şi căutând în toate părţile, „pe sub pat, pe sub masă, peste tot”.

Dumitrache se văicăreşte ridicol, scurt şi sacadat, de parcă s-ar fi întâmplat o catastrofă: „S-a dus ambiţul! […] Mi s-a necinstit onoarea de familist! […] acum nu mai îmi pasă măcar să intru şi-n cremenal”. Chiriac îl crede, mai ales că-l văzuse şi Ipingescu pe „maţe-fripte […] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap”. Din descriere, Spiridon recunoaşte pe „persoana cocoanii Ziţi” şi pleacă s-o anunţe. Găsirea bastonului lui Rică în odaie declanşează o adevărată isterie, Chiriac se repede la puşcă, se autoproclamă comandantul grupului de atac şi ies să-l caute pe schele aşezate pe lângă casă.

Rică Venturiano se întoarce în cameră pe aceeaşi fereastră pe care fugise, este plin de var, de ciment şi de cărămidă, părul este înfoiat, pălăria ruptă. Îngrozit peste măsură, tresare din când în când de spaimă şi tremură din toate încheieturile. Rugându-se fierbinte la Sfântul Andrei să-l scape, deoarece este încă „june”, Venturiano exclamă surescitat: „O, ce noapte furtunoasă!”. El susţine un monolog plin de emoţie şi agitaţie interioară, considerând că este persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu era nici o scară. Disperat, se repede la uşa din dreapta, dar îi iese în faţă Jupân Dumitrache cu sabia scoasă, răcnind: „Stăi!”. Vrând să fugă pe fereastră, îl întâmpină Chiriac, „cu puşca cu baionetă în mână, ca de asalt”, somându-l: „Stăi!”.

Gata să-l prindă, Ipingescu îl recunoaşte pe Venturiano şi rămâne perplex: „Nu mă nebuni, onorabile! Dumneata eşti?”. Se creează o învălmăşeală de nedescris, dar Ipingescu explică strigând că tânărul este „cetăţean onorabil, […] e d-ai noştri, e patriot!”. Luându-l la o parte pe Chiriac, Veta îi relatează cum tânărul s-a îndrăgostit de Ziţa la „Iunion”, cum şi-au trimis bilete de amor şi cum junele a încurcat casele, „şi-n loc să meargă la ea acasă, a greşit şi-a venit aici”. Dumirindu-se, Chiriac îl ia de-o parte pe Jupân Dumitrache şi-i desluşeşte încurcătura, apoi îi reproşează faptul că era să-şi rupă gâtul alergând pe schele după închipuirile lui şi se înfiorează gândindu-se cu groază: „dacă făceam şi moarte de om?”.

Jupân Dumitrache răsuflă uşurat, o mustră ca un părinte pe Ziţa, „ale tinereţii valuri”, apoi se miră când află că tânărul este „ăl care scrie la «Vocea Patriotului Naţionale»”, după cum îi dezvăluie Ipingescu. Dumitrache e încântat şi, după ce se fac prezentările, îl tratează cu stimă pe tânărul care scrie „despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran”. Revenindu-şi din sperietură, Rică declamă cu emfază: „box populi, box dei”, formă stâlcită a dictonului latin „Vox populi, vox dei”, care înseamnă „Glasul poporului este glasul lui Dumnezeu”.

În faţa unui auditoriu plin de uimire admirativă, Venturiano îşi ia avânt şi rosteşte o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmaţiei: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!”. Jupân Dumitrache este cucerit de inteligenţa junelui, aplaudă şi exclamă entuziasmat: „Ăsta e bun de dipotat”. Rică este singurul care conştientizează cauza încurcăturilor produse, afirmând că vina este „a tăbliţii de la poartă”. Ziţa îi scrisese că stă în casa de la numărul 9, „am văzut la poartă numărul 9 şi am intrat”. Dumitrache îşi dă seama că „meşterul Dincă binagiul (antreprenor de construcţii) mi-a făcut-o: a tencuit zidul de la poartă şi mi-a bătut numărul 6 de-a-ndoaselea”.

Dumitrache este încântat că „musiu Rică şi cu Ziţa compătimesc împreună” şi-i binecuvântează: „Ei! să vă fie de bine, şi ceasul ăl bun să-l dea Pronia”, iar pe tânăr îl sfătuieşte confidenţial: „Toate ca toate, dar la onoarea de familist să ţii”. Venturiano reacţionează demagogic, ca un jurnalist, nu ca un logodnic: „Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societăţii”.

Lucrurile par să se liniştească, toată lumea se pregăteşte să meargă la culcare, când, deodată, Jupân Dumitrache, băgând mâna în buzunar ca să-i dea o ţigară lui Ipingescu, şi-aduce aminte că găsise „pe pernele patului dumneaei” o legătură de gât. Se îngrijorează din nou pentru onoarea de familist, „îmi vine să intru la bănuieli rele”, dar Chiriac îl calmează şi de data aceasta: „Aş! ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o ştii dumneata?”. Jupân Dumitrache se linişteşte meditând filozofic:, „Uite aşa se orbeşte omul la necaz!”.

Piesa”O noapte furtunoasa ” se încheie prin replica lui Ipingescu, „Rezon!”, aşa cum în comedia O scrisoare pierdută Ghiţă Pristanda aprobă ridicol, „Curat constituţional!” şi cu veselia de care sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal din această piesă – Dumitrache, Veta, Chiriac – se manifestă în alt mediu social, dar, ca şi în cealaltă comedie, cel care trădează „onoarea de familist” este omul de încredere, prietenul cel mai apropiat al celui încornorat. Dramaturgul reface în didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neapărat şi cele oficiale: „Rică e cu Ziţa, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu”.

O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adică finalul recompune momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniţială. După agitaţia care atinge adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să se petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.

În comediile lui I.L. Caragiale inclusiv „O noapte furtunoasa” se manifestă pregnant disocierea dintre esenţă şi aparenţă, dramaturgul fiind „înzestrat cu o reală putere de observaţie a contrastelor dintre formă şi fond, şi cu un mare talent de a da sub haina scenică o serie de tipuri, care prin unitatea lui sufletească, energică şi expresivă, au ajuns adevărate simboluri ale mentalităţii unei întregi clase sociale din epoca noastră de prefacere”. (Eugen Lovinescu).

Mai jos este o carte care contine 5 piese de teatru ale lui Caragiale,printre care si „O noapte furtunoasa”.

I.L.Caragiale-O scrisoare pierduta -Libris

Pana pe 27 februarie beneficiati de transport gratuit la 30 de comenzi.Adaugam si aici promotia

libris.ro%20