Scrisoarea I.Universul in viziunea lui Eminescu

„Scrisoarea I” este o sinteza a temei universului eminescian.Care sunt acestea ma veti intreba ?Ei bine ,ele sunt urmatoarele:natura,iubirea,mitul,istoria,omul si societatea,poetul si poezia,constiinta si materia.

Din lectura atenta a operei putem desprinde ideea ca poemul are o structura moderna ,secventiala in care temele si motivele,ideile si miturile se intrepatrund ceea ce da textului o structura complexa.

Formal este o epistola, prin continut este o meditatie, prin spiritul critic o satira, in secventa a treia un imn, prin problematica, fire narative si prototipuri umane este un poem.

Sa analizam acum secventele poemului.

Prima secventa aduce un tablou romantic, nocturn, dominat de simbolul lunii, care sugereaza constiinta universala, principiul feminin, si are rolul de a transfigura realitatea: Strabatute de-al tau farmec tie singura-ti arati!”. Temele se deruleaza interferandu-se. Tema omul si societatea este dezvoltata printr-o suita de litote: microscopice popoare”, musti de-o zi”, musuroaie de furnici”, lume mica ce se masura cu cotul”, imagini care au drept numitor comun conceptul de fortuna labilis. De aici o interferenta cu motivul viata^si moartea: Cum ca lumea asta-ntrega e o clipa suspendata, / Ca-ndaratu-i si naintea-i intuneric se arata.” Conceptul de lume ca vis il gasim sintetizat in versul: Caci e vis al nefiintei universul cel himeric”.

Secventa a doua a textului dezvolta tema omul si societatea” prezentand cateva prototipuri umane:

– parazitul (Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par”)

– filozoful (Altul cauta in lume si in vreme adevar”)

– negustorul (Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii”)

– regele (Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac”)

— saracul (Cand la ziua cea de mane abia cuget-un sarac”)

– geniul (Iar colo batranul dascal cu-a lui haina roasa-n coate”), care este centrul universului fiindca in el sta spiritul, care genereaza si sustine lumea {Asa el sprijina -lumea si vecia intr-un numar”). El devine atotputernic, fiindca nu are nici un obstacol. Constiinta universala este penetrata de cel ce are Cunoasterea, care-l integreaza in Sinele suprem (vezi Bhagavad-Gita). De aceea Universul fara margini e in degetul lui mic”.

Scrisoarea I este o meditatie pe tema fortuna labilis exprimata deplin prin versurile:”Deopotriva- stapaneste raza ta si geniul mortii”.Este tema care genereaza secventele de inceput si de sfarsit ,concentrate pe simbolul luna sugerand mitul Sfanta Luna.Inflentat de gandirea indiana ,Eminescu mediteaza asupra sensului vietii Sensul vietii este aflarea adevarului asa cum vom gasi formulata aceasta intrebare in poezia „Criticilor mei „:Unde vei gasi cuvantul/Ce exprima adevarul?

Iata ca poetul nostru national ,Mihai Eminescu face unele conexiuni intre poeziile sale axate pe aceeasi tema.

Scrisoarea I este si o meditatie pe tema poetul si poezia, fiindca asa cum in Upanisade, Vede, Bhagavad-G ifa sunt sintetizate problemele fundamentale ale vietii si universului, tot astfel Eminescu ar dori sa ajunga Poetul arhetipal, ipostaza a constiintei universale, iar poezia sa devina arhetipala adica sa contina acele mantia”, formulele sacre fundamentale, prin care s-a general lumea, prin care omul poate penetra constiinta universala. De aceea laudele pentru omul de geniu nu sunt un scop, fiindca, daca a ajuns sa aiba Cunoasterea, spiritul se descatuseaza de iluzia vietii (maya), de valul aparentelor creat de demonul Mara. Lumea, realitatea senzoriala, cunoasterea relativa prin simturi trebuiesc integral parasite, fiindca fara aceasta renuntare spiritul nu poate intelege jocul subtil, prin care natura retine spiritul: De a vietii lor enigma ii vedem pe toti munciti”.

O fotografie care surprinde Cosmosul

De aici drumul Cunoasterii se deschide: in prezent cugetatorul nu-si opreste a sa minte”. El, Cunoscatorul, omul de geniu trebuie sa afle ca adevarata valoare se impune dupa moartea sa, prin faptul ca ea contine adevaratele lumini. Poezia este deci un mesaj esential rostit de cel care are Cunoasterea revelata, asa cum vor dori sa-1 formuleze poetii expresionisti de mai tarziu.

Aceasta Cunoastere fundamentala este ca dupa momentul mortii sufletul omului merge pe una din cele doua cai in conceptia indiana. Calea stramosilor care duce spre Luna, a reincarnarilor.- Samsara – spiritul se va reintoarce spre a incerca intr-o alta viata eliberarea. Calea luminii, a soarelui este data spiritului, care avand Cunoasterea se elibereaza, fiindca stie formula – mantra, pe care trebuie s-o rosteasca cand va fi intrebat de Sinele Suprem – Cine esti tu? Raspunsul este Tal twam asi – eu suni Tu (sau Acesta esti Tu) – adica esenta legii identitatii, prin care se realizeaza contoptrea in constiinta universala, pierderea identitatii eului. De aceea, in Bhagavad-Gita, Krsna ii descopera discipolului sa nu spuna niciodata eu.

Sensul poeziei, valoarea cunoasterii si a vietii, a poetului si a filosofiei este pierderea identitatii eului. in crestinism cele doua cai de dupa,moarte sunt Calea prin vami, cand sufletul nu este spovedit si impartasit; Calea luminata, cand sufletul este dus de ingeri direct in fata Domnului Iisus Hristos. Mantuirea se face prin Domnul lisus Hristos, prin sacrificiul de sine al Mantuitorului. Nimeni nu poate intra in imparatia data de Tatal Fiului Sau decat prin Sfintele Taine. De aceea Ortodoxia este calea cea dreapta, Calea Adevarului, a adevaratei credinte. Drumul spre acest adevar il reflecta in esenta intreaga poezie a lui Eminescu.

Vreti o carte de Eminescu?Puteti gasi aici

Daca nu sunteti convinsi puteti cauta si aici

Balada culta.Pasa Hassan

George Cosbuc a adus in peisajul literar posteminescian o poezie plina de vitalitate care se caracterizeaza printr-o mare claritate a stilului.Sa dam totusi o definitie baladei culte .Aceasta este opera epica narativa in versuri ,in care se relateaza intamplari neobisnuite din trecut,de inspiratie istorica ,fantastica,legendara sau familiara,savarsita de personaje cu insusiri deosebite ,prezentate mai ales in antiteza.Sa trecem acum mai departe la analiza operei lui Cosbuc.

Poezia „Pasa Hassan ” se inscrie in categoria creatiilor cosbuciene care evoca personalitati si evenimente istorice deosebite si a fost publicata pentru prima oara in revista „Vatra ” in 1904 ,intr-o perioada in care poetul era preocupat de marile idealuri sociale si nationale.La jumatatea secolului al XIX-lea figura lui Mihai Viteazul devenise un simbol al unitatii nationale ,ideal ce insufletea spiritele pasoptiste.

Inspirata din opeera lui Nicolae Balcescu,”Romanii supt Mihai Voievod Viteazul „,capitolul „Calugarenii” ,balada culta „Pasa Hassan ” evoca o secventa a bataliei de la Calugareni (1595),in care ostirea romana ,condusa de Mihai Viteazul ,a invins armata otomana condusa di Sinan Pasa .

Poetul imagineaza in aceasta poezie scena in care Mihai Viteazul „alergand dintr-o parte intr-alta prin tabara turceasca ,cautand pe Sinan il zareste pe Hassan Pasa ,se ia dupe dansul strigandu-i sa stea de e viteaz ,sa se lupte cu dansul piept in piept .””Dar Hassan-Pasa fugea si nu se putea tine pe picioare de groaza.Asa relata Nicolae Balcescu evenimentele in opera sa „Romanii supt Mihai Voievod Viteazul”.

Poezia „Pasa Hassan ” este o balada culta deoarece autorul este cunoscut(George Cosbuc) si este o balada istorica deoarece infatiseaza o intamplare deosebita din trecutul nostru istoric,la care participa personaje cu insusiri iesite din comun.

In ciuda aparentei intre titlul baladei si continutul ei exista o deplina concordanta .Portretul domnitorului roman nu este conturat direct,ci se contureaza din faptele sale asupra conducatorului turc,Pasa Hassan. Chiar şi mişcarea armatei române, conduse de Mihai Viteazul este prezentată prin ochii paşei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofa: „Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri cu fulgeru-n mână / […] / Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română”.

Trecem sa analizam acum momentele subiectului.

Fiind o operă literară epică, momentele subiectului se înlănţuie ascendent, deoarece tensiunea creşte până la penultima strofă, când, ajutat de Alah, Hassan ajunge la taberele turceşti.

 

Momentele subiectului

1.Expozitiunea

Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groaza şi moartea printre păgâni. El trece printre duşmani „cu fulgeru-n mână”, făcând „cărare”. „Turcimea-nvrăjbită” este dezorientată, „se rupe deolaltă / Şi cade-n mocirlă, un val după val”, iar „fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă” – element comic ce sugerează ironia poetului.

Descrierea degringoladei armatei otomane are rolul de a evidenţia vitejia şi spiritul de sacrificiu al românilor. Ritmul alert, dinamismul acţiunii sunt redate prin verbe semnificative: „rup”, „saltă”, „cade”, „izbit”, „se-nchină”. Tabloul este panoramic şi plin de acţiune.

Imaginile vizuale si de miscare

Imaginile vizuale şi de mişcare se succed într-o repeziciune uimitoare, iar vuietul – imagine auditivă – pe care-l face „oştirea română” creează impresia de sfârşit de lume. Imaginea dezastrului oştirii otomane, redată prin metafora hiperbolizantă „cade-n mocirlă un val după val” este întregită de spaima cailor ce „Rup frâiele-n zbucium şi saltă”. Primele două strofe ale baladei ilustrează imaginea grandioasă a luptei românilor, conduşi de Mihai Viteazul, a cărui măreţie domină câmpul.

Atmosfera de baladă este realizată cu ajutorul figurilor de stil. Hiperbolele „o-mparte cărare făcând”, „se-ndeasă cu vuiet curgând”, sugerează neobişnuitul întâmplării, iar metafora „cu fulgeru-n mână”, asociată cu epitetul „turcimea-nvrăjbită” relevă comportamentul impresionant al românilor. Se remarcă aliteraţiile cu z, r, v – „tropote”, „roibii”, „rup”, „turcime”, „-nvrăjbită”, „zoreşte”, „azvârle”, „zbucium” – ca şi prezenţa în rimă â verbelor la modul gerunziu, care sugerează şi ele ritmul trepidant al încleştării şi, implicit, vitejia românilor.

În strofa a treia perspectiva prezentării luptei se îngustează. Atenţia cititorului este dirijată spre Hassan, care, stând „departe de luncă”, încearcă o diversiune prin Mihnea.

Dacă mişcările celor două oşti constituie expoziţiunea operei literare, intriga, realizată din următoarele trei strofe, este dată de apariţia voievodului în preajma paşei. Trăsăturile dominante ale domnitorului sunt curajul şi dorinţa de a învinge pe cotropitorii turci. Se mişcă prin oştirea otomană „ca volbura toamnei!, „ca lupu-ntre oi” şi-o vântură degrabă. Cele două comparaţii au rolul de a reliefa măreţia domnitorului român, care este înzestrat cu însuşiri excepţionale.

Uluirea lui Hassan, redată prin metafora „e negru pământ”, nu cunoaşte margini, deoarece vede „cum zboară flăcăii Sucevei / El vede ghiaurul că-i suflet de vânt / Şi-n faţă-i puterile turcilor surit / Tăriile plevei”. Spaima încolţeşte în sufletul paşei, care este în continuare surprins de impetuozitatea voievodului, subliniată prin verbele de mişcare „aleargă”, „împrăştie”, „cutreieră”, „vine” şi prin epitetul „năvală nebună”. Imaginea terifiantă a lui Mihai Viteazul prinde contur în ultimele două versuri ale acestei strofe: „El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună”.

2.Desfasurarea actiunii

Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă în următoarele trei strofe, începe cu adresarea directă a voievodului către paşă şi înfăţişează, în esenţă, atitudinea turcului şi reacţiile sale în faţa unei posibile confruntări. La propunerea unei întâlniri directe, conducătorul turc, care de frică îşi „pierduse şi capul şi firea”, „fuge nebun”. Frica îl determină pe Hassan să-l vadă pe Mihai Viteazul în proporţii hiperbolice.

„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier”, pe frunte poartă o cupolă gigantică, „vorba-i e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-i ajunge la cer”. Hiperbola culminează cu o imagine terifiantă a conducătorului român: „Şi vodă-i un munte”, sugerând apogeul spaimei de care este cuprins paşa. Prezenţa lui Mihai Viteazul este percepută nu numai vizual, ci şi auditiv de către paşă, idee sugerată prin aliteraţia „zalele-i zuruie crunte”. Această amplă hiperbolă cuprinde şi alte figuri de stil: enumeraţia şi comparaţia subînţeleasă – „vorba-i e tunet, răsufletul ger” – epitetul în inversiune „sălbaticul vodă”.

O imagine a bataliei de la Calugareni

A doua provocare a domnitorului – „Să piară azi unul din noi” – accentuează groaza turcului, care „mai tare zoreşte”. Imensa laşitate este redată atât prin gesturi – „Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte / Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi” -, cât şi prin expresia feţei, care sugerează intensitatea groazei, relevată de poet prin două epitete „Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi!”. Epitetul verbal „zboară şoimeşte”, încărcat de ironie, exprimă şi el disperarea paşei.

3.Punctul culminant

Următoarele două strofe, a zecea şi a unsprezecea, constituie punctul culminant. Hassan atinge culmea disperării. „Turbanul îi cade şi-l lasă căzut”, chiar dacă aceasta înseamnă dezonoare. „Îşi rupe cu mâna vestmântul”, deoarece are impresia că vântul se-mpiedică „în largile-i haine” şi-„n loc e ţinut”. Expresiile populare „de groaza pierii bătut” şt „mănâncă pământul” relevă atât disperarea personajului, cât şi ironia acidă a poetului. Şi în penultima strofă, portretul său fizic este o oglindă a stării de spirit. Din pricina fricii, „îi dârdâie dinţii, şi-i galben perit”, dar ajuns aproape de taberi, este ajutat de spahii, care „se-ndeasă grăbit / Să-i deie scăpare”.

4.Deznodamantul

În deznodământul baladei – concentrat în ultima strofă – ironia poetului sugerează dispreţ: „Şi-n ceasul acela Hassan a jurat / Să zacă de spaimă o lună / […] Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat / O groază nebună”. Ultimele două versuri evidenţiază admiraţia scriitorului pentru legendarul domnitor, căruia-i preamăreşte vitejia faptelor, generate de un patriotism înălţător.

Antiteza

Cele două personaje ale baladei, Mihai Viteazul şi Paşa Hassan, sunt construite în antiteză. Ea scoate în evidenţă trăsături antagonice: curajul domnitorului român şi frica paşei, spiritul de sacrificiu al voievodului şi laşitatea conducătorului turc.

Aura legendară a eroului, prezentarea lui în antiteză cu adversarul său, îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, hiperbolizarea personajelor şi a faptelor lor ca şi punerea acestora în situaţii excepţionale încadrează opera literară Paşa Hassan în specia literară – baladă cultă.

Procedee artistice

Fiind o baladă cultă, se remarcă varietatea procedeelor artistice folosite, ce conferă stilului armonie şi fineţe. Pentru a reda culoarea epocii, poetul foloseşte arhaisme – „ieniceri”, „flinte”, „paşă”, „ghiaur”, „spahii”, „bei” – iar prin inversiuni se evidenţiază caracteristici ale unor fapte sau personaje.

Limbajul

Limbajul este presărat cu expresii populare deosebit de sugestive, iar folosirea verbelor la timpul prezent aduce evenimentul în actualitate, evidenţiind încă o dată virtuţile artistice ale unui mare poet, dragostea lui de patrie şi popor, precum şi sentimentul demnităţii naţionale, al jertfei pentru libertatea şi independenţa ţării.

Prozodia

Poezia este alcătuită din 12 strofe, fiecare dintre ele având câte şase versuri, ultimul fiind mai scurt. Primele cinci versuri au măsura de 9-11 silabe, iar ultimul de 6 silabe. Rima este alcătuită după schema a b b a a b, iar ritmul este amfibrahic.

Pentru a nu lasa numai acest comentariu mai adaugam aici si o promotie.Ce ne ramane de facut cu toata aceasta pandemie daca nu ne mai putem plimba?Sa citim.

elefant.ro%20

Vasile Alecsandri-Iarna.Pastelul

Vasile Alecsandri,reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului al XIX-lea ,a abordat in creatia sa o mare varietate de specii literare ,intre care un loc aparte il ocupa pastelurile al caror creator este,inclusiv autor al poeziei „Iarna”.

Pastelul este specia lirica in care poetul descrie un tablou din natura apeland la imagini vizuale,motorii ,olfactive,auditive precum si la figuri de stil si motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic.Eul liric isi exprima direct sentimentele fata de peisajul conturat prin descriere.

In pastelurile sale Vasile Alecsandri ilustreaza natura cu toate frumusetile sale,in toate anotimpurile ei realizand un adevarat calendar in versuri,dar a avut o evidenta preferinta pentr „anotimpul imbracat in diamanturi”.

Poezia „Iarna ” de Vasile Alecsandri a fost publicata in revista „Convorbiri literare ” impreuna cu alte pasteluri inchinate anotimpului alb.

Referitor la titlu,putem spune ca acesta sugereaza atat particularitatile ce compun tabloul maret si fastuos al iernii precum si sentimentul de admiratie al eului liric pentru noianul de ninsoare ce s-a asternut „pe ai tarii umeri dalbi „

Structura,semnificatia si limbajul artistic in poezia „Iarna”

Poezia „Iarna ” este alcatuita din patru catrene (strofe de cate 4 versuri) cu versuri lungi specifice pastelurilor acestui poet.Compozitional poezia cuprinde doua tablouri inegale ca intindere.

In prima parte-corespunzatoare primelor trei strofe este descris un spatiu vast,in care ninsoarea acopera intreaga tara,iar in partea a doua-ultima strofa -prezinta acelasi peisaj inseninat de aparitia soarelui si insufletit de prezenta omului si de clinchetul de zurgalai al saniei.

Iarna.Prima strofa

În prima strofă este „desenat” un tablou de natură, în care iarna personificată „cerne” din văzduh „norii de zăpadă”, în cantităţi enorme, deoarece aceştia par „Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă”. De la planul cosmic, sugerat prin elementele lexicale „din văzduh”, „în cer”, „în aer”, fulgii ajung în plan terestru, „Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi”.

Imaginile realizate sunt vizuale şi dominate cromatic de culoarea albă: „norii de zăpadă”, „fulgii zbor, plutesc”, ca un roi de fluturi albi”, „umeri dalbi”. Ele sunt alcătuite din epitete – „de zăpadă”, „lungi, călătoare”, „dalbi” -, personificări – „fulgii zbor”, „umeri dalbi” şi comparaţia „ca un roi de fluturi albi”. Sentimentele de uimire şi înfiorare pe care poetul le trăieşte în faţa acestui spectacol al naturii sunt sugerate şi de epitetele „cumplita iarnă” şi „fiori de gheaţă”.

Un peisaj superb de iarna din care fac parte si brazi

Iarna.Strofa a doua

In strofa a doua perspectiva din care este prezentat anotimpul se schimba.

Este înfăţişată acum căderea necontenită a zăpezii atât prin repetiţia verbului „ninge” după fiecare termen al enumeraţiei „ziua noaptea…, dimineaţa”, cât şi prin adverbul „iară”. Zăpada a acoperit întreaga ţară, cerul este întunecat de nori, iar „Soarele rotund şi palid” abia se zăreşte.

Şi în această strofă descrierea este situată în planul înaltului, cosmic, redat prin cuvintele „soare” şi „nori”, iar planul terestru este conturat prin imaginea vizuală – „Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară” – realizată cu ajutorul epitetelor „zale argintie”, „mândra ţară” şi a personificării „se îmbracă”, având şi rolul de a umaniza natura.

Peisajul îndeamnă poetul la meditaţie asupra scurgerii timpului – „printre anii trecători” -, iar tristeţea pe care o încearcă este sugerată prin epitetul dublu „soarele rotund şi palid” şi comparaţia „se prevede printre nori ca un vis de tinereţe”.

Iarna.Strofa a treia

Strofa a treia intregeste tabloul de iarna unde totul pare cufundat intr-un noian de zapada :”Tot e alb pe camp,pe dealuri .Imprejur.In departare”.Sub inspiratia iernii poetul da libertate totala,fanteziei astfel incat plopii par „fantasme albe ” care se pierd in zare,in timp ce intinderea e „pustie fata urme,fara drum „.

Imaginea este predominant vizuală, iar pustietatea albă este sugerată prin enumeraţiile „pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare”, întindere „pustie, fără urme, fără drum”. Se constituie o imagine a irealului, fabuloasă, realizată prin comparaţia „ca fantasme albe plopii […] se pierd în zare” şi epitetele „întinderea pustie”, „satele pierdute”, „clăbuci albii”. Ca şi în celelalte două strofe, culoarea dominantă a peisajului este albul, reluat prin diferitele forme flexionare: „alb”, „albe”, „albii”.

Iarna.Strofa a patra

În partea a doua – corespunzătoare ultimei strofe – peisajul se însufleţeşte şi iarna nu mai înspăimântă firea, deoarece ninsoarea se opreşte şi norii personificaţi”fug”. Tabloul de natură este dominat acum de lumina mângâietoare a soarelui, care „străluceşte şi dismiardă” imensitatea albă, sugerată prin metafora hiperbolizantă „oceanul de ninsoare”. Îşi face apariţia o sanie „uşoară”, care „trece peste văi”, răspândind veselia prin „clinchete de zurgălăi”.

Luminozitatea peisajului aduce bucuria în sufletul poetului, sentiment pe care acesta îl transmite prin epitetele în inversiune „doritul soare”, „voios răsună” şi personificarea „soarele […] dismiardă”. Poezia se încheie cu o imagine auditivă: „În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi” care sugerează veselia generală, a omului şi a naturii.

Deoarece este o operă literară în versuri, în care este descris un tablou din natură, iar poetul îşi exprimă direct anumite sentimente, poezia Iarna este un pastel.

Vom adauga aici un volum de poezii al lui Vasile Alecsandri,dar intre paginile noastre veti gasi chiar doua albume de poezii ale autorului.

Vasile Alecsandri-Pasteluri si alte poeme-Libris
Carturesti

Actualizzam promotia.La acest articol introducem promotia celor de la elefant.ro „Zilele cartilor”

elefant.ro%20

George Bacovia-Plumb.Despre conditia individului ,despre o valenta filosofica si existentiala-moartea iminenta.

Poezia „Plumb ” se studia odata prin clasa a XI-a ,acum  nu mai stiu,cel putin atunci am studiat-o eu.Tema poemului este exact cea mentionata in titlu si anume valenta  filosofica existentiala-moartea iminenta.Mai poate fi interpretata ca fiind conditia poetului intr-o lume meschina,incapabila de a intelege si de a promova valorile.

Poezia lui George Bacovia, „Plumb” se incadreaza in curentul literar numit simbolism.Simbolismul a aparut ca o reactie impotriva parnasianismului,naturalismului si romantismului.Acest curent a aparut in Franta in secolul al XIX-lea.

Parintele simbolismului este considerat a fi Jean Moreas care publica in revista „Le Figaro” ,un articol numit „Le Symbolism” in care  defineste acest curent literar.

Sa revenim totusi la opera noastra numita „Plumb”.Cateva caracteristici ale simbolismului sunt utilizarea simbolurilor ,corespondentele,sinesteziile,cromatica si instrumentele muzicale.Referitor la opera noastra ,putem spune ca printre caracteristicile de arta poetica ale operei „Plumb” putem aminti asezarea in fruntea volumului de debut conceptia autorului despre poezie.

Dupa cum putem observa poezia este structurata pe 2 strofe pline de semnificatie.

In prima strofa ne este dezvaluit universul existential,impietrit ,funebru sugerat de sintagmele:”funerar,vestmant”,”flori de plumb”si imaginea auditiva”scartaiau coroanele de plumb” care amplifica alaturi de punctele de suspensie atmosfera macabra ,sinistra sugerand de fapt frica de moarte.

In a doua strofa ne este dezvaluita o alta secventa lirica in care iubirea ca mijloc de salvare din acest univers macabru este refuzata.Acest fapt este identificat in expresia”dormea intors amorul meu de plumb” care propune o viziune concreta si antropomorfa asupra iubirii ca un mit ce moare si isi pierde calitatea de absolut.

In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor de 10 silabe ,rima imbratisata  si ritmul trohaic care alterneaza cu amfibranhul.

Titlul poeziei este unul incifrat ,plin de semnificatii.Plumbul semnifica greutate,se face astfel referire la greutatea sufleteasca.Prin culoarea gri se exprima plictisul existential ,prin consoanele „p,l,m,b” se exprima caderea in neant ,iar prin capacitatea rapida de oxidare exprima ca dupa bucurii vin si suparari.

Toate cuvintele de la inceputul poeziei au un tipar sintactic clasic:predicat,complement,subiect,atribut ,sunt metafore simbol ale mortii,ale caderii in inertia plumbului.Poemul debuteaza cu „dormeau adanc sicriele de plumb ” scotand in evidenta atat somnul Bacovian ,halucinatoriu cat si imaginea macabra a sicrielor.

Opera este incheiata prin „si atarnau aripile de plumb” care in viziunea lui Lucian Blaga semnifica zborul intors spre apus.

 

Nori plumburii deasupra Bucurestiului

In cocluzie datorita elementelor prezentate mai sus putem afirma ca „Plumb ” de George Bacovia intruneste toate notele definitorii ale curentului literar numit simbolism.

George Bacovia-Plumb

Aici am atasat chiar volumul bacovian „Plumb”.

Dar poti vizita magazinul ,iar cartea o gasesti si aici

Batalia de la Rovine in „Scrisoarea a III-a”

„Scrisoarea III” oglindeste una dintre cele mai importante batalii din istoria medievala a Europei si priveste lupta Tarilor Romane pentru apararea independentei.Cum am mai spus intr-un articol,exact cel de mai sus,astazi se implinesc 170 de ani de la nasterea poetului nostru national Mihai Eminescu .Una dintre cele mai importante batalii din istoria statelor medievale romanesti este cea de la Rovine din timpul domniei lui Mircea Cel Batran,domn al Tarii Romanesti.Si totusi ce opera literara a marelui poet a oglindit mai bine aceasta batalia decat „Scrisoarea a III-a”?

Poemul „Scrisoarea a III-a ” este foarte amplu ,fiind construit din doua parti ,prima(194 de versuri) evoca in ritm de oda si pe parcursul a patru tablouri momente sugestive pentru eroismul si patriotismul romanesc din glorioasa istorie nationala si partea a doaua(88 de versuri) care este un pamflet virulent la adresa politicienilor contemporani,asupra carora se revarsa sarcasmul si invectiva eminesciana.

Tabloul al treilea din cadrul părţii întâi descrie lupta de la Rovine dintre moldoveni, în fruntea cărora se află Mircea cel Bătrân şi turci, conduşi de sultanul Baiazid. Construcţia panoramică a tabloului de luptă are valenţe cinematografice, dinamismul, repeziciunea mişcării alternează cu efectele auditive amplificate la nivel cosmic, tehnică definitorie pentru arta eminesciană.

Descrierea bataliei

Descrierea bătăliei începe cu o imagine auditivă impresionantă, construită crescendo din substantive acustice: „freamăt”, „zbucium”, „zgomot”, „arme”, „bucium”. Imaginea vizuală înfăţişează miile de oşteni moldoveni, caracterizaţi succint prin epitete metaforice: „mii de capete pletoase”, „mii de coifuri lucitoare”. Mişcarea (imagine motorie) are valenţă cinematografică şi ocupă locul central al bătăliei. Dinamismul este realizat printr-o aglomerare de verbe cu mare putere de sugestie pentru viteza cu care se desfăşoară lupta: „împlu”, „roiesc”, „iau în fugă”, „bat în scări”, „ridică”, „soseau”, „scânteie”, „vin”, „se întinde”, „se clatină”, „cădeau”, „se răstoarnă”.

Alternarea permanentă a imaginilor auditive şi vizuale cu cele motorii amplifică dramatismul şi încrâncenarea ostaşilor pe câmpul de bătaie: „codrul clocoti de zgomot”, „călăreţii împlu câmpul”, „arcuri se întind îh vânt”. Aliteraţiile „vâjâind ca vijelia”, „plesnetul de ploaie”, verbele auditive „urlă”, „striga”, „şuieră” şi substantivele sonore „tropot”, „strigăt” completează tumultul şi tensiunea luptei. Armata otomană este „cuprinsă de pieire şi în faţă şi în coaste”, „cad asabii”, „cădeau pedeştrii”, „caii se răstoarnă” turcii fug înspăimântaţi şi „li se pare că se năruie tot cerul…”.

Vitejia lui Mircea cel Bătrân are putere de exemplu pentru ostaşii săi: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, / Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”. Voievodul deţine arta organizării şi conducerii acţiunilor de luptă, idee susţinută prin repetiţia verbului „vine” şi hiperbola „vijelia-ngrozitoare”. Călăreţii moldoveni „trec rupându-şi large uliţi” printre „cetele păgâne”, pe care le risipesc, iar victoria moldovenilor este marcată de steagurile ţării, care vin „biruitoare”.

Prin comparaţia hiperbolizată „ca potop ce prăpădeşte, ca o mare tulburată” se accentuează victoria armatei lui Mircea asupra puhoiului turcesc, a cărui înfrângere este exprimată prin comparaţia „e ca pleava vânturată”. Eroismul românilor este comparabil doar cu forţele dezlănţuite ale naturii, iar alungarea turcilor dincolo de Dunăre instalează în Moldova mândria patriotică a victoriei: „Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână, / Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română”.

Expresivitatea limbajului poetic

Expresivitatea limbajului poetic se distinge prin folosirea arhaismelor fonetice – „împlu”, „nouri”, „grindeni” – şi lexicale – „coifuri”, „lănci”, „asabi”, „arcuri”, „pedeştri”, numind termeni militari specifici acelei perioade istorice, întregul fragment se particularizează în cadrul poemului prin dinamismul verbelor de mişcare, prin puterea de vizualizare a frontului şi prin vuietul bătăliei, toate aceste imagini fiind alcătuite din figuri de stil cu mare forţă de sugestie: metafore, comparaţii, epitete, aliteraţii, repetiţii.

Prozodia

Prozodia se defineşte prin ritmul de odă al acestui fragment, măsura versurilor fiind de 16-17 silabe. Rima este împerecheată şi adesea surprinzătoare prin licenţele poetice: „grindeni / pretutindeni”, „suliţi / large uliţi”.

Constantin Noica aprecia că Mihai Eminescu este „un om complet” al spiritualităţii naţionale şi afirma că opera lui trebuie străbătută în întregime pentru a ajunge la adevărul „că te afli în faţa omului deplin al culturii româneşti”.

Mihai Eminescu a scris5 Scrisori pe care le gasiti in albunul de poezii de AICI

Volumul de poezii se poate gasi si in sectiunea Beletristica

„Noi vrem pamant”-expresia luptei pentru dreptate sociala

O parte a criticii literare a considerat ca „ideea poetica naste in Noi vrem pamant ! din apasata subliniere a opozitiei din interese si simtaminte intre masele exploatate si tagma jefuitorilor ” „(Dumitru Micu),intr-o astfel de perspectiva poezia s-ar retine prin „timbrul ei viguros ,prin expresia tasnita dintr-o indignare justa si generoasa,prin caracterul de exponent al maselor asumat de poet „.(Octav Sulutiu).

Tema poeziei „Noi vrem pamant ” o reprezinta lupta pentru dreptate sociala .Ideea este ca abuzurile sociale determina revoltele taranilor.Motivul il formeaza suma abuzurilor aarendasilor si boierilor .La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea multi boieri renuntasera sa-si gospodareasca mosiile,fiindca erau plecati in strainatate sau la oras.Cum arendasii erau de cele mai multe ori straini (greci,evrei,armeni) comportamentul lor fata de tarani era violent

Si m-ai scuipat si m-ai batut

si caine eu ti-am fost!

Ciocoi pribeag,adus de vant,

De ai cu iadul legamant!

Avaritia i-a dezumanizat complet pe acesti arendasi sau ciocoi

O coaja de malai de ieri

De-o vezi la noi tu ne-o apuci

Baietii tu-n razboi ni-i duci

Pe fete ni le ceri.”

care au devenit fiare in forma umana :

Dar ce va pasa !

Voi ne-ati scos

Din case goi,in ger si-n vant

Ne-ati scos si mortii din mormant”.

Lacomia i-a dus pe arendasi sa are si cimitirele.Parazitismul agresiv al claselor dominante ii determina pe tarani sa munceasca din greu permanent.Versurile lui Cosbuc oglindesc perfect acest lucru.Parazitismul agresiv al claselor dominante ii determina pe tarani sa munceasca din greu permanent:

N-avem nici vreme de-nchinat

Caci vremea ni-e-n maini la voi

Avem un suflet inca-n noi

Si parca l-ati uitat

Pentru a-i determina pe tarani sa munceasca pentru ei ciocoii utilizeaza masuri represive violente.

Batai si chinuri cand tipam

Obezi in lant,cand ne miscam ,

Si plumb cand istoviti strigam

Ca vrem pamant!

Acest comportament violent al clasei dominante:boieri,arendasi,autoritati a dus in mod firesc si la reactii violente:

Cand nu vom mai putea rabda

Cand foamea ne va rascula

Hristosi sa firi,nu veti scapa

Nici in mormant!

Taran roman in timpul Rascoalei din 1907

Poezia are un profund caracter realist

fiindca tema,eroii,conflictul sunt luate din viata sociala,ciocoiul este o continuare a lui Dinu Paturica in romanul Ciocoii vechi si noi    fiindca toate abuzurile surprinse in poezie sunt tipice pentru societatea de abuzuri si compromisuri burghezo-mosiereasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea .Caracterul profund critic durerea adanca,care strabatee fiecare vers,adevarurile crude relevate,arata ce salbateca jungla sociala s-a realizat in tara noastra ,prin prezenta elementului neromanesc.Una dintre cartile de poezii a lui George Cosbuc o puteti achizitiona de mai jos.Contine si poezia „Noi vrem pamant „.

George Cosbuc-Poezii

Daca mai doriti si alte oferte le puteti gasi AICI