Balada culta.Pasa Hassan

George Cosbuc a adus in peisajul literar posteminescian o poezie plina de vitalitate care se caracterizeaza printr-o mare claritate a stilului.Sa dam totusi o definitie baladei culte .Aceasta este opera epica narativa in versuri ,in care se relateaza intamplari neobisnuite din trecut,de inspiratie istorica ,fantastica,legendara sau familiara,savarsita de personaje cu insusiri deosebite ,prezentate mai ales in antiteza.Sa trecem acum mai departe la analiza operei lui Cosbuc.

Poezia „Pasa Hassan ” se inscrie in categoria creatiilor cosbuciene care evoca personalitati si evenimente istorice deosebite si a fost publicata pentru prima oara in revista „Vatra ” in 1904 ,intr-o perioada in care poetul era preocupat de marile idealuri sociale si nationale.La jumatatea secolului al XIX-lea figura lui Mihai Viteazul devenise un simbol al unitatii nationale ,ideal ce insufletea spiritele pasoptiste.

Inspirata din opeera lui Nicolae Balcescu,”Romanii supt Mihai Voievod Viteazul „,capitolul „Calugarenii” ,balada culta „Pasa Hassan ” evoca o secventa a bataliei de la Calugareni (1595),in care ostirea romana ,condusa de Mihai Viteazul ,a invins armata otomana condusa di Sinan Pasa .

Poetul imagineaza in aceasta poezie scena in care Mihai Viteazul „alergand dintr-o parte intr-alta prin tabara turceasca ,cautand pe Sinan il zareste pe Hassan Pasa ,se ia dupe dansul strigandu-i sa stea de e viteaz ,sa se lupte cu dansul piept in piept .””Dar Hassan-Pasa fugea si nu se putea tine pe picioare de groaza.Asa relata Nicolae Balcescu evenimentele in opera sa „Romanii supt Mihai Voievod Viteazul”.

Poezia „Pasa Hassan ” este o balada culta deoarece autorul este cunoscut(George Cosbuc) si este o balada istorica deoarece infatiseaza o intamplare deosebita din trecutul nostru istoric,la care participa personaje cu insusiri iesite din comun.

In ciuda aparentei intre titlul baladei si continutul ei exista o deplina concordanta .Portretul domnitorului roman nu este conturat direct,ci se contureaza din faptele sale asupra conducatorului turc,Pasa Hassan. Chiar şi mişcarea armatei române, conduse de Mihai Viteazul este prezentată prin ochii paşei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofa: „Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri cu fulgeru-n mână / […] / Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română”.

Trecem sa analizam acum momentele subiectului.

Fiind o operă literară epică, momentele subiectului se înlănţuie ascendent, deoarece tensiunea creşte până la penultima strofă, când, ajutat de Alah, Hassan ajunge la taberele turceşti.

 

Momentele subiectului

1.Expozitiunea

Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groaza şi moartea printre păgâni. El trece printre duşmani „cu fulgeru-n mână”, făcând „cărare”. „Turcimea-nvrăjbită” este dezorientată, „se rupe deolaltă / Şi cade-n mocirlă, un val după val”, iar „fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă” – element comic ce sugerează ironia poetului.

Descrierea degringoladei armatei otomane are rolul de a evidenţia vitejia şi spiritul de sacrificiu al românilor. Ritmul alert, dinamismul acţiunii sunt redate prin verbe semnificative: „rup”, „saltă”, „cade”, „izbit”, „se-nchină”. Tabloul este panoramic şi plin de acţiune.

Imaginile vizuale si de miscare

Imaginile vizuale şi de mişcare se succed într-o repeziciune uimitoare, iar vuietul – imagine auditivă – pe care-l face „oştirea română” creează impresia de sfârşit de lume. Imaginea dezastrului oştirii otomane, redată prin metafora hiperbolizantă „cade-n mocirlă un val după val” este întregită de spaima cailor ce „Rup frâiele-n zbucium şi saltă”. Primele două strofe ale baladei ilustrează imaginea grandioasă a luptei românilor, conduşi de Mihai Viteazul, a cărui măreţie domină câmpul.

Atmosfera de baladă este realizată cu ajutorul figurilor de stil. Hiperbolele „o-mparte cărare făcând”, „se-ndeasă cu vuiet curgând”, sugerează neobişnuitul întâmplării, iar metafora „cu fulgeru-n mână”, asociată cu epitetul „turcimea-nvrăjbită” relevă comportamentul impresionant al românilor. Se remarcă aliteraţiile cu z, r, v – „tropote”, „roibii”, „rup”, „turcime”, „-nvrăjbită”, „zoreşte”, „azvârle”, „zbucium” – ca şi prezenţa în rimă â verbelor la modul gerunziu, care sugerează şi ele ritmul trepidant al încleştării şi, implicit, vitejia românilor.

În strofa a treia perspectiva prezentării luptei se îngustează. Atenţia cititorului este dirijată spre Hassan, care, stând „departe de luncă”, încearcă o diversiune prin Mihnea.

Dacă mişcările celor două oşti constituie expoziţiunea operei literare, intriga, realizată din următoarele trei strofe, este dată de apariţia voievodului în preajma paşei. Trăsăturile dominante ale domnitorului sunt curajul şi dorinţa de a învinge pe cotropitorii turci. Se mişcă prin oştirea otomană „ca volbura toamnei!, „ca lupu-ntre oi” şi-o vântură degrabă. Cele două comparaţii au rolul de a reliefa măreţia domnitorului român, care este înzestrat cu însuşiri excepţionale.

Uluirea lui Hassan, redată prin metafora „e negru pământ”, nu cunoaşte margini, deoarece vede „cum zboară flăcăii Sucevei / El vede ghiaurul că-i suflet de vânt / Şi-n faţă-i puterile turcilor surit / Tăriile plevei”. Spaima încolţeşte în sufletul paşei, care este în continuare surprins de impetuozitatea voievodului, subliniată prin verbele de mişcare „aleargă”, „împrăştie”, „cutreieră”, „vine” şi prin epitetul „năvală nebună”. Imaginea terifiantă a lui Mihai Viteazul prinde contur în ultimele două versuri ale acestei strofe: „El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună”.

2.Desfasurarea actiunii

Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă în următoarele trei strofe, începe cu adresarea directă a voievodului către paşă şi înfăţişează, în esenţă, atitudinea turcului şi reacţiile sale în faţa unei posibile confruntări. La propunerea unei întâlniri directe, conducătorul turc, care de frică îşi „pierduse şi capul şi firea”, „fuge nebun”. Frica îl determină pe Hassan să-l vadă pe Mihai Viteazul în proporţii hiperbolice.

„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier”, pe frunte poartă o cupolă gigantică, „vorba-i e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-i ajunge la cer”. Hiperbola culminează cu o imagine terifiantă a conducătorului român: „Şi vodă-i un munte”, sugerând apogeul spaimei de care este cuprins paşa. Prezenţa lui Mihai Viteazul este percepută nu numai vizual, ci şi auditiv de către paşă, idee sugerată prin aliteraţia „zalele-i zuruie crunte”. Această amplă hiperbolă cuprinde şi alte figuri de stil: enumeraţia şi comparaţia subînţeleasă – „vorba-i e tunet, răsufletul ger” – epitetul în inversiune „sălbaticul vodă”.

O imagine a bataliei de la Calugareni

A doua provocare a domnitorului – „Să piară azi unul din noi” – accentuează groaza turcului, care „mai tare zoreşte”. Imensa laşitate este redată atât prin gesturi – „Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte / Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi” -, cât şi prin expresia feţei, care sugerează intensitatea groazei, relevată de poet prin două epitete „Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi!”. Epitetul verbal „zboară şoimeşte”, încărcat de ironie, exprimă şi el disperarea paşei.

3.Punctul culminant

Următoarele două strofe, a zecea şi a unsprezecea, constituie punctul culminant. Hassan atinge culmea disperării. „Turbanul îi cade şi-l lasă căzut”, chiar dacă aceasta înseamnă dezonoare. „Îşi rupe cu mâna vestmântul”, deoarece are impresia că vântul se-mpiedică „în largile-i haine” şi-„n loc e ţinut”. Expresiile populare „de groaza pierii bătut” şt „mănâncă pământul” relevă atât disperarea personajului, cât şi ironia acidă a poetului. Şi în penultima strofă, portretul său fizic este o oglindă a stării de spirit. Din pricina fricii, „îi dârdâie dinţii, şi-i galben perit”, dar ajuns aproape de taberi, este ajutat de spahii, care „se-ndeasă grăbit / Să-i deie scăpare”.

4.Deznodamantul

În deznodământul baladei – concentrat în ultima strofă – ironia poetului sugerează dispreţ: „Şi-n ceasul acela Hassan a jurat / Să zacă de spaimă o lună / […] Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat / O groază nebună”. Ultimele două versuri evidenţiază admiraţia scriitorului pentru legendarul domnitor, căruia-i preamăreşte vitejia faptelor, generate de un patriotism înălţător.

Antiteza

Cele două personaje ale baladei, Mihai Viteazul şi Paşa Hassan, sunt construite în antiteză. Ea scoate în evidenţă trăsături antagonice: curajul domnitorului român şi frica paşei, spiritul de sacrificiu al voievodului şi laşitatea conducătorului turc.

Aura legendară a eroului, prezentarea lui în antiteză cu adversarul său, îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, hiperbolizarea personajelor şi a faptelor lor ca şi punerea acestora în situaţii excepţionale încadrează opera literară Paşa Hassan în specia literară – baladă cultă.

Procedee artistice

Fiind o baladă cultă, se remarcă varietatea procedeelor artistice folosite, ce conferă stilului armonie şi fineţe. Pentru a reda culoarea epocii, poetul foloseşte arhaisme – „ieniceri”, „flinte”, „paşă”, „ghiaur”, „spahii”, „bei” – iar prin inversiuni se evidenţiază caracteristici ale unor fapte sau personaje.

Limbajul

Limbajul este presărat cu expresii populare deosebit de sugestive, iar folosirea verbelor la timpul prezent aduce evenimentul în actualitate, evidenţiind încă o dată virtuţile artistice ale unui mare poet, dragostea lui de patrie şi popor, precum şi sentimentul demnităţii naţionale, al jertfei pentru libertatea şi independenţa ţării.

Prozodia

Poezia este alcătuită din 12 strofe, fiecare dintre ele având câte şase versuri, ultimul fiind mai scurt. Primele cinci versuri au măsura de 9-11 silabe, iar ultimul de 6 silabe. Rima este alcătuită după schema a b b a a b, iar ritmul este amfibrahic.

Pentru a nu lasa numai acest comentariu mai adaugam aici si o promotie.Ce ne ramane de facut cu toata aceasta pandemie daca nu ne mai putem plimba?Sa citim.

elefant.ro%20
Please follow and like us:

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *